marți, 15 septembrie 2009

Schimbare

Am o oboseală în mine... Şi nu-mi place să dorm dupăamiaza. Nu că mi-aş permite, nu, asta nu, cel puţin nu când Horica învaţă dupămasa. De fapt e impropriu zis după masă întrucât copilul ăsta n-ar putea înghiţi o masă de prânz înainte de ora amiezii. Astfel că pleacă la şcoală nemâncat, are totuşi un sandwich şi o sana în ghiozdan pe care sper să le dea gata.

Deci, simţind aşa o oboseală mare, încerc să mă eliberez de ea întinzându-mă pe canapeaua roşie. Felix e pe trambulina de lângă canapea. Mănâncă un măr şi ţopăie: sus-jos, sus-jos... Kiti are liber, se învârte ca leul în cuşcă. Vine lângă mine şi se aşează (de fapt se trânteşte pe mine dar toată lumea îi ştie salturile, chiar şi muşchii picioarelor mele care se contractă defensiv în aşteptarea celor peste treizeci de kilograme ale lui Kiti în cădere). Vine lângă mine ca un căţeluş (comparaţiile cu diverse animale îmi vin acum, după citirea impreuna cu cei doi copii a câtorva fabule) şi apropo de căţeluş, astăzi, pregătindu-ne să intrăm într-un magazin, Felix a vazut un câine desenat pe uşă, tăiat cu o linie roşie. A intreabat cine l-a mâzgălit şi i-am spus, bieţii câini nu sunt primiţi în magazin; da,da, ştiu, nu plânge, doar fii atent si nu lătra şi totul va fi ok!

Iar am fugă de idei, parcă eram obosită, nu-i aşa? Da, şi de oboseală parcă mă întinsesem pe canapeaua roşie să mă relaxez un pic. Şi parcă mă invadaseră copiii pe canapeaua roşie. Şi profit de invazia asta apucându-l pe Felix de o coapsă cu mâna stângă, între timp nu mai ţopăie, doar sta pe trambulină, uşor, să nu îl gâdil, nu pot să-i ţin acum isonul într-o partidă de gâdileală. Cu mâna dreaptă îi prind mâna lui Kiti ajunsă de acum deasupra mea. Şi...închid ochii. Ah, ce relaxare! Completă, fără compromisuri! Pe canapeaua roşie şi în nădejdea mâinilor pe post de organe inteligente elimin oboseală după oboseală cu fiecare secundă. Şi, nu că oboseala ar fi puţină, dar secundele sunt lungi, pentru că nu-mi trebuie decât câteva ca să mă revigorez. Şi îmi amintesc cum dormea Kiti de prânz, tot pe canapeaua roşie, acoperită aproape în întregime de corpul meu, înfăşurată cu braţele mele, când era un bebeluş sau chiar un pic mai mare. Şi mă uit acum la ea, aproape o domnişoară!

Kiti începe şcoala. Haios e că începe direct cu clasa a doua. Criteriul-aspect fizic a fost determinant :). Am sărit şi noi cu ocazia asta peste emoţiile primei zile de şcoală în clasa întâi. Horica a început şi el ciclul gimnazial, programul lui s-a întors invers. Profesorii de până acum sunt "faini" şi doamna diriginte este foarte bună (nici nu mă aşteptam la altceva, doar predă istoria).
Felix? Felix nu a început "gădăniţa". A fost la un moment dat interesat de acest subiect dar apoi, aflând că mami lui nu merge la grădiniţă, a refuzat. Am acceptat refuzul, nici la grădiniţă nu cred să se accepte câini. Deocamdată.

5 comentarii:

alina spunea...

Ah, ce familiar imi suna totul ... :) Doar ca ale mele inca n-au ajuns la 30 de kilograme ... atunci, da, cred ca voi avea o problema si eu! :)
Sa ai parte de odihna linistita! :)

MihaelaMaria spunea...

multumesc le fel, alina! acum, o buna parte din oboseala ce am simtit-o mi se datoreaza exclusiv. fiind o mare amatoare de tenis, am doua perioade pe an cand stau noptile la tv sa urmaresc usopen, in septembrie si australian open, in ianuarie. asa ca... totusi azinoapte am dormit, si chiar am dormit bine asa ca m am trezit mai odihnita.

daca ar sari trei caprite ca ale tale pe mine acum as crede ca m-a piscat un tantar. sau trei:) stiu, ca am si eu unul!

Anne spunea...

multa odihna si din partea mea!

luminita spunea...

asa am si eu impresia ca sunt in transa de oboseala uneori iar daca ies pe-afara fara luca-n carucior , cu maini libere de carucior mi se pare un lux prea mare si ma grabesc fugafuga acasa, de parca acolo as fi lipita!si da, cand doarme el si-mi permite fac si eu sieste dupa-masa, care mi se par mereu prea scurte, insuficiente, ii aud plansul cand se trezeste in stomac parca!credeam ca daca sunt mai mari, e altfel cu copiii, halal incurajare de la tine:-))

MihaelaMaria spunea...

anne, multumesc!

luminita, stai asa sa ne intelegem: cu copii mai mari e mult mai usor si relaxant, nu ai mai nimic de facut, doar sa i imbratisezi de la revedere inainte de scoala/gradinita , apoi sa -i primesti acasa si sa-i pui la teme, timp in care tu n ai decat sa dormi cat vrei:)! iata o adevarata incurajare!

glumesc desigur, dar chiar nu e asa dramatic intrucat, daca citesti raspunsul pe care i l am dat alinei, vei vedea ca oboseala mea are in plus un motiv destul de stupid, acela ca mi am pierdut noptile in ultima saptamana la televizor. asa ca nu e cazul sa ti faci probleme :)))