A început şcoala, am intrat în alertă însă constat, deşi numai după câteva zile, că nu e chiar atât de rău pentru mine dar nici pentru Horica să aibă şcoală după amiaza. Orele încep la 12, într-o zi chiar la 11 şi nu se termină mai târziu de 5 decât într-o singură zi (la 6) astfel că nu este compromisă, aşa cum mă aşteptam, întreaga zi. Dimineţile suntem la "tenisul lui Hoica", în parcul "nostru" familiar, deci prietenos şi nu e nimic mai îmbucurător decât să-ţi începi ziua în oraşul ăsta poluat şi încărcat de zgomot cu mişcare în natură. Iar dacă dimineţile de septembrie sunt la fel de senine şi blânde ca cele ale săptămânii în curs, atunci garantat este asigurată doza necesară de energie pentru o zi bună.
Dacă voi reciti cele de mai sus mă voi minuna cum am putut să scriu chiar eu aşa ceva. Asta întrucât nu aş fi crezut să pot să regăsesc natura în centrul oraşului. Probabil că depinde şi de cum vrei să trăieşti şi de cât de mult efort vrei să depui ca să te simţi cât de cât bine.
Clasa a cincea continuă să fie "extraordinară" pentru Horica ceea ce nu poate decât să mă bucure. Asta pe lângă faptul că profesoara de muzică s-a autodeclarat "cea mai rea" profesoară din şcoală şi i-a ameninţat pe copii încă de la prima întâlnire cu note de unu sau doi. I-a mai întrebat pe copii dacă ştiu şi alte arte înafară de muzică iar Horia, foarte comunicativ, a răspuns "artele marţiale". Fiind aşa cum se doreşte a fi, cea mai rea profesoară din şcoală, doamna de muzică l-a apostrofat pe Horica pentru "gafa" impardonabilă lăsându-l ironic şi arogant pe copil în neştiinţă, acesta întrebându-se în van "atunci de ce se numesc arte?". În rest, cartea de istorie este aproape dată gata, ah, de-aş fi fost şi eu aşa nu mai pătimeam la orele de istorie, la fel şi geografia. Iar sandwichurile de la Snack attackul de lângă şcoală sunt delicioase.
Kiti începe şcoala într adevăr abia de luni şi nu este nerăbdătoare sau nu pot eu să identific vreo emoţie în sensul ăsta la ea. În schimb de dimineaţă am asistat cu toţii , chiar şi tati, în premieră la o demonstraţie de raţionalitate, agilitate şi îndemânare din partea lui Kiti care, murdărindu-se pe mâini cu gem, s-a îndreptat rapid spre sulul de şerveţele, l-a rulat eliberându-şi două şerveţele pe care le-a rupt şi cu care s-a şters pe mâini de gem. Asta din partea lui Kiti, fetiţa care aşteaptă leneşă şi pasivă să i se rezolve toate problemele. Acum se odihneşte puţin în camera lui Horica unde se joacă şi Felix în aşteptarea mesei de prânz.
Care Felix a fost foarte nemulţumit de mine văzându-mă că pun în oala de pe foc apa fiartă cu fierbătorul cu care fac ceai de obicei, asta pentru că "mie nu-mi piace supica fierbinte, de ce o faci aşa?". Adevărul că logica lui îmi place şi mie, nici eu nu mă înnebunesc după supici fierbinţi de pe foc dar alt fel nu cunosc şi nu că aş evita să ard gazul de pomană la propriu (pentruca oricum în schimb ard curentul) dar nu vreau să ard gazul de pomană la figurat întrucât prefer să ies cât mai repede din bucătărie pentru că am şi nişte facturi de plătit. Ah, mi-am amintit, mai trebuie să îmi plătesc o datorie pe care am făcut-o întrucât am ratat o întâlnire unde nu am ajuns nu pentru că aş fi întârziat (asta eu nu o fac decât foarte foarte rar şi întârzierea nu ţine de mine) ci pentru că am crezut că e marţi dar era miercuri. Motiv pentru care îmi cer scuze şi public faţă de cei care m-au aşteptat în zadar şi promit să-mi găsesc cât mai curând agendă pe noul an şcolar ca să-mi completeze memoria îngustată şi nerevizuita de ceva vreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu