Schimbare

Am o oboseală în mine... Şi nu-mi place să dorm dupăamiaza. Nu că mi-aş permite, nu, asta nu, cel puţin nu când Horica învaţă dupămasa. De fapt e impropriu zis după masă întrucât copilul ăsta n-ar putea înghiţi o masă de prânz înainte de ora amiezii. Astfel că pleacă la şcoală nemâncat, are totuşi un sandwich şi o sana în ghiozdan pe care sper să le dea gata.

Deci, simţind aşa o oboseală mare, încerc să mă eliberez de ea întinzându-mă pe canapeaua roşie. Felix e pe trambulina de lângă canapea. Mănâncă un măr şi ţopăie: sus-jos, sus-jos... Kiti are liber, se învârte ca leul în cuşcă. Vine lângă mine şi se aşează (de fapt se trânteşte pe mine dar toată lumea îi ştie salturile, chiar şi muşchii picioarelor mele care se contractă defensiv în aşteptarea celor peste treizeci de kilograme ale lui Kiti în cădere). Vine lângă mine ca un căţeluş (comparaţiile cu diverse animale îmi vin acum, după citirea impreuna cu cei doi copii a câtorva fabule) şi apropo de căţeluş, astăzi, pregătindu-ne să intrăm într-un magazin, Felix a vazut un câine desenat pe uşă, tăiat cu o linie roşie. A intreabat cine l-a mâzgălit şi i-am spus, bieţii câini nu sunt primiţi în magazin; da,da, ştiu, nu plânge, doar fii atent si nu lătra şi totul va fi ok!

Iar am fugă de idei, parcă eram obosită, nu-i aşa? Da, şi de oboseală parcă mă întinsesem pe canapeaua roşie să mă relaxez un pic. Şi parcă mă invadaseră copiii pe canapeaua roşie. Şi profit de invazia asta apucându-l pe Felix de o coapsă cu mâna stângă, între timp nu mai ţopăie, doar sta pe trambulină, uşor, să nu îl gâdil, nu pot să-i ţin acum isonul într-o partidă de gâdileală. Cu mâna dreaptă îi prind mâna lui Kiti ajunsă de acum deasupra mea. Şi...închid ochii. Ah, ce relaxare! Completă, fără compromisuri! Pe canapeaua roşie şi în nădejdea mâinilor pe post de organe inteligente elimin oboseală după oboseală cu fiecare secundă. Şi, nu că oboseala ar fi puţină, dar secundele sunt lungi, pentru că nu-mi trebuie decât câteva ca să mă revigorez. Şi îmi amintesc cum dormea Kiti de prânz, tot pe canapeaua roşie, acoperită aproape în întregime de corpul meu, înfăşurată cu braţele mele, când era un bebeluş sau chiar un pic mai mare. Şi mă uit acum la ea, aproape o domnişoară!

Kiti începe şcoala. Haios e că începe direct cu clasa a doua. Criteriul-aspect fizic a fost determinant :). Am sărit şi noi cu ocazia asta peste emoţiile primei zile de şcoală în clasa întâi. Horica a început şi el ciclul gimnazial, programul lui s-a întors invers. Profesorii de până acum sunt "faini" şi doamna diriginte este foarte bună (nici nu mă aşteptam la altceva, doar predă istoria).
Felix? Felix nu a început "gădăniţa". A fost la un moment dat interesat de acest subiect dar apoi, aflând că mami lui nu merge la grădiniţă, a refuzat. Am acceptat refuzul, nici la grădiniţă nu cred să se accepte câini. Deocamdată.