marți, 9 iunie 2009

Şcoli "bune"

Să-l mut, să nu-l mut de la şcoala asta? m-am tot frământat de o vreme încoace. Uite, astea sunt şcolile cele mai bune din zona voastră, mi s-a specificat. Te interesezi ce rezultate obţin copiii la diverse concursuri şi tragi o concluzie: e o şcoală bună sau nu. Buuun. Ia să vedem... Hmmm, nu prea poţi evidenţia şcoli cu mulţi premianţi (ei bine, vreo două mi-au rămas în minte ca având mulţi elevi participanţi la concursuri dar poate astea sunt şcoli mari sau poate, pur si simplu, aici profesorii isi trimit toti copiii la concursuri), în general găseşti un număr mic, relativ constant de copii cu rezultate bune şi foarte bune de pe la toate şcolile.

Totusi, de exemplu, aflu că o anumită şcoală este faimoasă pentru performanţele naţionale şi internaţionale ale elevilor săi. Îmi ţes în minte un scenariu prin care îl văd pe Horia într-o clasă a acestei şcoli şi îl văd înconjurat de câţiva prieteni, copii educaţi, curioşi şi buni. Dar, absolut întâmplător, aflu despre modul necinstit în care se fac înscrierile acolo. Apoi, pentru a şi pune scenariul din mintea mea în viaţă, îmi pregătesc o mică prezentare a copilului meu pe care să o fac în faţa directorului acestei şcoli, gândind că , în ciuda celor auzite despre înscrieri, aş putea avea totuşi o şansă mică. Ei bine, greşit! Nu neapărat dintr-o eroare de logică, în definitiv nimic nu este încremenit în univers, ci din...lipsă de interes. "Aha, sunaţi-mă mâine la ora 8:30 şi vorbim pe îndelete!" "Sigur că da, voi reveni!" S-o cred eu! Că voi sper că nu credeţi că mi s-a mai răspuns vreodată la telefon?

Bună lecţie am primit. Mulţumesc, domnule director! Să-l mut, să nu-l mut, nu mai este frământarea mea. Cel puţin acum, în momentul ăsta. Oricum nu şcoala românească are valoarea dominantă în educaţia copiilor noştri ci tot noi, părinţii, prin eforturile suplimentare pe care le facem acasă împreună cu copiii contăm cel mai mult pentru dezvoltarea lor sănătoasă.
Concluzie? Horica va rămâne la şcoala la care este. De ce? De ce nu?

12 comentarii:

Ileana A. spunea...

da, grea problema scoala... si pe noi ne framanta. Deocamdata Damian are o invatatoare foarte buna, dar nu stiu ce va fi din clasa a V-a. Horia trece intr-a V-a, nu?

Marius Filip spunea...

"If ain't broken, don't fix it". Proverb american.

MihaelaMaria spunea...

da, intr a cincea. cred pana la urma ca toate scolile sunt o apa si-un pamant.

marius, la ei merge mai bine ca la noi din cauza ca aici cand se strica iti cade direct in cap, nu te avertizeaza si nu mai ai ce repara, trebuie sa o iei de la capat cu constructia...

Marius Filip spunea...

MihaelaMaria

Cred că ai dat cea mai precisă definiţie a românismului. Am râs cu poftă, deşi poate era mai potrivit să plâng.

Mult succes cu şcoala.

Noi acum stăm îndr-o dulce picoteală căci abia l-am înscris pe Emilian la şcoala de lângă grădiniţa lui, la clasă cu germană prima limbă, la învăţător bărbat - aşa cum voiam, pe toate liniile.

Dar cine ştie ce ne aşteaptă ...

MihaelaMaria spunea...

mult succes pt micul scolar! nu l-ati dat la sectia germana? eu as vrea gradinita germana pt Felix, sa vedem.

Marius Filip spunea...

Mulţumim!

Era o şcoală particulară de germană în zonă, dar s-a desfiinţat.

Nu, e vorba de clasă cu prima limbă străină limba germană. Era singura clasă din şcoală de acest fel, şi a fost năvală (Emil a fost penultimul înscris).

Eu voiam învăţător de la bun început, dar la clasa de germană era o doamnă - foarte bună dealtfel, pe care soţia şi Emil au cunoscut-o. Dar între timp au fost restructurări şi doamna a luat o clasă de engleză iar clasa de germană a luat-o învăţătorul.

Şi aşa suntem noi mulţumiţi până începe anul şcolar :o)

Limbă germană pt. pitici se poate face şi prin cursuri la o firmă specializată, nu neapărat prin grădiţă. Emil a fost la grădiniţă "de limbă" (una particulară) la grupa de engleză şi a făcut germană şi la gradiniţa lui actuală (care e de stat), dar mare lucru nu s-a făcut. E cam pierdere de vreme la grădi cu limbile.

Deci l-am înscris de a făcut engleza la Follow Me (www.followme.ro) şi am fost foarte mulţumiţi.

Am dedus că la pre-şcolari e mai bine să mergi cu o firmă de limbi străine. Prin programul de grădiniţă nu se prea învaţă mare lucru - cel puţin experienţele noastre nu au fost prea bune pe direcţia asta.

Iuliana spunea...

MihaelaMaria primeste-ma sa-ti spun si eu parerea (durerea)! Este poate cea mai grea problema din miezul educatiei copiilor nostri. Eu am ales ca Anastasia sa mearga in sat la scoala, bine satul nostru este la 4 km de oras!, si stii de ce? Pentru ca fiind din sistem, adica amandoi suntem profesori dar fara catedre, nu ne punem mari nadejdi in scoli, nadejdea este la noi parintii. Ne gandim totusi ce vom face peste doi ani cu Anastasia, adica sa o dam in oras dintr-a cincea sau sa continue la tara?! De invatatoare sunt multumita, mai are doi ani pana la pensie si are metodele vechi in care am mult mai multa incredera, decat formele goale de continut pe care le-am invatat si eu prin cele facultati si cele cercuri pedagogice. Sincer am avut si eu un gand de germana, am avut-o chiar un an de gradinita la germana si am fost foarte multumita, la noi este sustinuta de comunitatea germana din Bucovina. Doar ca a aparut gradinita ortodoxa si ne-am aruncat cu capu-nainte fara sa banuim ce facem. Am renuntat la germana pentru asa zisa educatie ortodoxa si a fost un esec dureros. Asa ca , pierzand trenul cu germnana, la noi se intra foarte greu acolo, am ales satul cu gradinita si scoala. Sunt multumita, am toti cei trei copii in sat si nu tin sa-i dau la asa zise scoli bune. Ce castiga acolo cu informatiile "stiintifice" pierd cu moralitatea indoielnica. M-am gandit mult daca si cat de mult imi doresc ca ei, copiii mei sa fie "buni" in sistemul asta de invatamant? Asa ca, draga mea, priveste lucrurile cu atentie si cantareste-le cu balanta sufletului si cred ca deja ai raspunsul. Te imbratisez cu mult drag si mult succes lui Horia, la orice scoala alegeti, adevarata biruinta sa o dea la scoala vietii.

MihaelaMaria spunea...

Iuliana- multumesc pentru mesajul tau, cred ca voi, acolo la sat, sunteti (inca) privilegiati intrucat se mai poate vorbi despre moralitate. din pacate insa, la oras, nu poti sa spui ca ai optiunea de a alege intre cunoasterea stiintifica si "moralitate" pentruca ambele variante sunt in cele mai multe cazuri indoielnice. of! poate scolile particulare sa fie altfel?

Marius- multumesc pt link, abia astept sa-l deschid. dar eu ma refeream la gradinite si scoli cu predare in limba germana nu doar gradinite in care se preda germana ca limba straina.

Marius Filip spunea...

MihelaMaria

Nu ştiu de şcolile particulare, dar pot spune că grădiniţele particulare sunt mai proaste - noi am trecut prin 3 cu Emil, şi până la urmă am ajuns la stat şi acolo am stat. (De fapt au fost 4, dar la a patra i-am dat pe toţi vara trecută să ne mai eliberăm pt. Sebi).

Grădiniţe particulare cu predare în limba engleză/germană sunt destule, precum prima la care Emil a fost. Nici vorbă de predare în limba engleză, bineînţeles, era doar pentru plaivaiz.

Sistemul particular de învăţământ de la noi este prea imatur pentru a fi creditat şi cu calitate. La grădiniţe, de exemplu, lipsa de experienţă a educatoarelor era endemică. Şi e de mirare, căci taxele nu erau mici deloc.

Mai târziu am aflat explicaţuia. Educatoarele cu experienţă nu vor să părăsească sistemul de stat, prietenii ştiu de ce.

Iar la particulare angajau fete tinere uneori fără carte de muncă pentru a le concedia după 2 luni dacă găseau pe cineva care să accepte salariu mai mic (nu glumesc).

Drept urmare, decizia noastră a fost să separăm partea de limbi străine de partea de grădiniţă (unde copiii oricum nu învaţă nimic, dar e un cadru organizat să socializeze cu alţi copii).

MihaelaMaria spunea...

ce-i drept este ca am vizitat gradinita evangelica de pe str Temisana si mi a facut o impresie buna. au totusi o lista de asteptare lunga, in 2011 abia sunt locuri (sau erau acum cateva luni) si au si tarife care cresc... ca minusuri: nu au curte insa acest lucru este compensat de prezenta parcului bine amenajat si curat cu spatiu de joaca pt copii chiar peste drum de cladirea lor. am avut drum pe acolo cu Felix deja de cateva ori si am intalnit aceiasi copii in parc. educatoarele, e drept, vorbesc cu copiii numai in germana, insa se vede ca nu au training bun pt ca stau toate trei pe o banca inghesuite si dau din gurite nonstop pe diverse teme fara legatura cu educatia din gradinite. in plus, copiii mai fac si prostioare, nesupravegheati fiind indeaproape.

Marius Filip spunea...

Ce spui îmi sună atât de familiar ... :o)

Într-adevăr, la grădiniţele particulare există infrastructura care e mai bună decât la stat, termopane, gresie Spania, marmură Grecia, etc :o) La grădiniţa unde merg copiii mei s-a renovat, dar nu arată ca o grădiniţă particulară, clar.

Şi mai e şi dimensiunea clasei, indiscutabil, la particulari sunt mai mici decât la stat. Însă după părerea mea acest avantaj se risipeşte din pricina lipsei de experienţă a educatoarelor.

Ceska777 spunea...

Grea treaba cand trebuie sa incredintezi educatia copiilor tai si altor persoane si institutii!!!
Din oficiu gaza mea va merge la gradi germana ...:-))))) apoi o scoala in sat pana in clasa 4 sau 8 si apoi mai vedem.... Mi-e si mie groaza de scoli, nici cele occidentale nu sunt mai bune (creeaza monstrii care la 35 km de noi au impuscat elevi si profesori) si bani de scoala privata cu internat sau fara nu avem....
Ramane sa cladim noi o baza buna care s-o treaca pe gaza de piaza rea! Deja ii punem insa bani de-o parte sa isi poate finanta studiile....