marți, 23 iunie 2009

Respiră, eşti la un liman!

Azi a început o nouă săptămână de evaluare a progreselor lui Kiti, de analiză a programelor şi reconstrucţie a lor în funcţie de noile necesităţi. Da, consultantul ABA este din nou în România.

Stau şi socotesc. S-au împlinit de curând cinci ani de terapie. O terapie intensivă. De fapt chiar mai mult decât atât pentru că această terapie a devenit modul nostru de viaţă alături de Kiti şi felul interacţiunii cotidiene cu ea. De patru ani (întrucât al cincelea mi-a aparţinut întru totul ca terapeut) familia noastră s-a mărit aproape zilnic cu câte una sau două fete. Acestea au pus din sufletul lor, în cele mai multe dintre cazuri, pentru scoaterea lui Kiti la lumina pe care cei mai mulţi dintre noi o percep pur si simplu, fara efort. Aş putea să număr mii de ore, zeci de mii de minute, milioane de secunde. Dar ce sens are? Când terapia devine mod de viaţă, cine mai stă să numere secunde?

Sunt pline de prospetime vizitele consultantului. Cand soseste ajungem la câte un liman. Limanurile sunt nişte locuri înguste dar stabile, presărate din când în când pe un ocean care se pierde la orizont. Kiti are un colac, ce-i drept, în jurul mijlocului şi cu ajutorul lui înoată de la unul la altul. Paralel cu linia corpului ei întins pe ape suntem noi, într-o barcă modestă dar stabilă totodată atâta timp cât nu se strică excesiv vremea. Vâslim pe lângă ea creând curenţi care o împing puţin de la spate şi pe Kiti. Însă o mare parte din înaintare i se datorează exclusiv, fiind efortul ei şi numai al ei. Când oboseşte îi alinăm durerea dată de străduinţa de a înainta. Când ajunge la liman îi dăm răgazul de a se bucura de încă o reuşită. Şi începem analiza...

Ce timp a scos? De ce s-a oprit la trei sferturi din drum? Ce erori am făcut în calculul nostru? Ce liman socotim pentru viitoarea oprire? Cât de potrivit i-a fost colacul? Ce viteză i-a imprimat barca noastră? Cât de potrivnică i-a fost schimbarea asta de direcţie? Şi câte şi mai câte?

Nu ştiu exact dacă-i place sau nu-i place. Ceea ce nu înseamnă că nu ţinem cont de părerea ei. Dacă nu vrea, se opreşte. Dacă nu-i convine, se întoarce. Dacă vrea mai mult, cere mai mult. Totu-i să o asculţi.

***

Cinci ani de terapie. E foarte mult.
Cinci ani de viaţă. O bucăţică din copilărie.
O copilărie ca oricare alta, poate într-un fel.

5 comentarii:

Ceska777 spunea...

Sunt convinsa ca cinci ani nu au trecut oricum ci cu rezultate importante pentru Kitty. Si va dorim ca limanurile sa fie tot mai usor de atins!

MihaelaMaria spunea...

multumesc! o sa fie pt ca avem grija cum le alegem!

vacanta placuta in continuare!

Ruxandra spunea...

Domnul sa te binecuvanteze! Pt. tine- Isaia 40:29

alina spunea...

Probabil că nu-i o copilărie ca oricare alta, dar important e că ajungeți mereu la liman. Și eu vă doresc din toată inima să nu mai înotați vreodată împotriva curentului sau în ape rele, să stați pe mal și să săriți în apă doar de plăcere!
Calde îmbrățișări tuturor, dar mai ales lui Kitty cea dulce!

MihaelaMaria spunea...

multumesc de incurajari! ziceam de o copilarie ca oricare alta cel putin dintr-un anumit punct de vedere si anume din perspectiva noastra, a parintilor ei care ne straduim sa o crestem asa cum o facem si cu fratii ei.