luni, 27 octombrie 2014

Suprafața de înfrățire

Acum, că iarna trece vijelios precum a venit, Felix pare încurcat. Ieri, de bucurie, deși n-am ieșit din casă decât să pregătim florile de vară pentru frigul deja instalat și să mângâiem câinii, Felix a purtat aproape continuu o pereche de mănuși. Chiar și la pian a exersat cu mănușile pe mâini, dar asta nu l-a oprit pe Cătă să întrebe surprins, 'Felix cântă?'. Pe Felix îl încurc și eu cu expresia-mi solară de pe chip, congruentă de altfel cu limpezimea nesperată a cerului dimineții, mă mustră din privire, tu ce motive de bucurie ai în soarele ce topește zăpada, parcă ar zice. N-am timp să alin copilul, însă își găsește singur alinare, iar felul în care o face mă îndreptățește să sper că natura sa optimistă îl va scuti de multe nefericiri de-a lungul vieții. El se consolează, motivul perfect este că ninsoarea de astăzi ar putea fi stânjenitoare pentru Moș Crăciun, imaginează-ți cum i-ar veni bietului și generosului bătrânel să alunece ușor către noi cu daruri, ca odată ajuns în casele neimpodobite să înțeleagă eroarea și să îi suporte acesteia neplăcerile. Nu, nu, încă nu este iarnă în toată regula, dar mănușile merită dosite într-un buzunar al ghiozdanului, așa cum face întotdeauna cu obiectele de care se leagă afectiv pentru câte o vreme.
 
Îi admir nepotului meu noua cameră de școlar, îl văd scriind în caiet la biroul perfect pus în ordine și constat prin comparație că Felix nu are birou în cameră. Horica are biroul lui încă din clasa întâi, însă  nu studiază niciodată acolo. Niciodată. Toate temele, tot studiul se petrec în camera de zi, la masa din sufragerie, pe fotoliu, canapea. Îi place prezența noastră în preajmă, este obișnuit cu murmurul discret al familiei, care îi este vital pentru o bună dispoziție. De când are teme de casă, Felix se așază întotdeauna alături de Horica la masa din sufragerie pentru a și le face, iar în ciuda faptului că frații își iau pauze mai dese datorită apropierii, se ajută reciproc, stimulându-se și veselindu-se. Acesta este datul nostru și are ceva din farmecul atemporal al solidarității omenești, eu așa îl văd. Pe de altă parte înțeleg că rigoarea, în sensul disciplinei clasice, augmentează educația sănătoasă a copilului, însă sunt gata să o ignor pentru fericirile memorabile și formatoare ale clipelor trecătoare de înfrățire. Din perspectiva asta, aș inventa pentru a o alătura termenilor suprafață construită și suprafață utilă, folosiți în construcția unei case, expresia
suprafață de înfrățire, pe care aș avea grijă să o recomand să fie fizic mică, dar neapărat luminoasă, fiindcă lumina aduce căldură trupului si sufletului.





5 comentarii:

Anonim spunea...

nu am avut birou, nici nu mi-a prea lipsit, m-am folosit de un atlas geographic(cel de acum 20-25 de ani, cu copertile tari) sa sciu si sa invat pe el. si baiatul meu cel mare are birou (unde cel mai adesea eu fac ordine) dar temele si le face in bucatarie unde vin si surorile.
Felix e preferatul meu asa optimist cum este! (doina)

MihaelaMaria spunea...

nici noi acasa n-am prea avut birou, adica la inceput parca imi luasera un dulapior din pfl, caruia i se lasa un placaj, ca sa scriu pe el, dar mai apoi ne-am mutat si am ramas sa ne facem temele la masa din camera. Parca si frate-meu avea un placaj pe care-l tinea pe genunchi…

Laura spunea...

Ce subiect generos cu amintirile ai deschis! Ca sa n-o suparam pe Cristina, fiind de fapt vorba de familiile (fericite) cu un copil si, respectiv, familiile (fericite) cu mai multi copii si trecand peste biroul meu (masa din sufragerie si cateodata, din dorinta de a fi moderna, o parte rabatabila a bibliotecii), ajung la birourile lui Mihnea care au existat intotdeauna (familie cu un copil) insa mereu neconventionale (idealul - inclusiv subconstient?- fiind considerat familia cu mai multi copii): 1. unul din pfl de la Cora, nici macar de la Ikea, la Goga 2. masa de lemn decorativa de la Elvila, la Diligentei, atat de subtire in latime, vreo 30 - 35 de centimetri, incat nimeni nu s-a gandit vreodata ca ar intruchipa un birou si acum un birou de piele de la un outlet de mobila, suplu, elegant, dar care se misca din toate incheieturile picioarelui lui metalice, incat cred ca mai degraba in pat sau pe fotoliu se (de)savarsesc temele. Am vrut sa nu comentez pe tema biroului, dar...nu m-am putut abtine, e ca un fel de spune-mi ce birou ai/ai avut, ca sa-ti spun cine esti, cum de nu au facut psihologii un test pana acum? :)

Anonim spunea...

exact! am uitat sa mentionez ca atlasul il tineam pe brate ca sa scriu...

MihaelaMaria spunea...

hahaha, asta cu testul e buna, mai ales ca va place asa de mult sa ne testati :)

bineinteles ca n-as vrea sa supar pe nimeni si in niciun caz nu vreau sa spun ca un tip de familie este superior altui tip de familie. E drept insa ca fiecare familie la birourile ei se desavarseste.

ma bucur ça ai comentat, mai ales ca ai facut-o atat de savuros si de generos !