miercuri, 15 octombrie 2014

Semne și sentințe

Kiti ajunge, draga de ea, prima la locul de întâlnire. Este cu Cătă și așteaptă cuminte în mașină. Cuminte, aflu, pesemne că nu este în dispoziție de a sări peste scaunul din față. Nici eu n-aș fi, încă noaptea nu este complet ridicată de peste oraș. Prima zi de transport cu microbuzul, iar Kiti așteaptă cuminte de treizeci de minute sosirea acestuia. Cuminte. Nu pot spune că dispoziția fetei este incertă precum jocul hazardului, însă acceptarea schimbărilor mari din viața ei ține covârșitor de starea ei la momentul zero al schimbării, așadar am încredere că va primi excursia către școală în noul dat cum se cuvine.

Cătălin Ștefănescu scrie în ultimul număr din Dilema veche articolul Psihologie.Psihiatrie.Tinichigerie, un articol despre imaginea bolnavului psihic în conștiința socială. Spune că 'resursele de atașament, compasiune, respect funcționează în parametri normali, când e vorba despre cineva care suferă de o problemă gravă de sănătate', însă că respectul, compasiunea, ajutorul nu sunt stârnite de cei ce suferă de boli psihice. Mă gândesc la această observație corectă și găsesc în ea atâta tristețe câtă adună înăuntrul lui fiecare suflet de părinte al unui copil atins de o boală psihică, fiindcă nu poate fi decât nespus de tristă cunoașterea unei realități crude. Pe de altă parte, în afară de determinanții socioculturali ce duc la perceperea cumva ca inferior a bolnavului psihic, teama imperceptibilă față de necunoscut, îmbrăcată în înspăimântătoarea lipsă de iubire, care prostește simțurile și amorțește rațiunea, augmentează 'urâțenia' omului cu psihicul afectat în conștiința generală. Rătăcitoare în voia iubirii sau a neiubirii, ar putea fi astea condițiile de sănătate sau de boală ale minții omenești?






2 comentarii:

Anonim spunea...

mereu imi spun ca fetita ta e norocoasa sa aiba o asemenea mama! despre autism am citit prima data pe larg si documentat in dilemma veche (prin 2005, eram insarcinata cu primul copil) si foarte tare m-a impresionat.intre altele era sotia fostului ambassador britanic de la noi, care aveau unul din copii cu autism si isi spunea ca-i este cu atit mai greu ea fiind om de comunicare. si m-am gindit mereu ca parintii acestor copii sint speciali, cel putin pt mine.
(doina)

MihaelaMaria spunea...

Multumesc, Kiti e norocoasa in masura in care orice copil e norocos sa-si aiba parintii aproape. Devenim speciali prin copiii nostri speciali cu totii, siti cum e, vrand-nevrand ne pliem pe nevoile copiilor nostri 'tipici', cu autism sau cu orice alta dizabilitate.

Pe vremea aia (2005) nu aveam acces la Dilema veche, dar ulterior, cam prin 2009 sau 2010, rasfoind Dilema, am dat cu ochii de un titlu de articol care mi-a atras atentia. Era "Kiti" si era vorba chiar despre Kiti a noastra :)