Galerii

Primesc cu bucurie ploaia acestei dimineți, pentru că pământul în grădină a căpătat iarăși aspect secetos, cu linii frânte de despicături, desenate pe direcții confuze. Hortensia se vindecă ușor de șocul transplantării, arată stropi de vitalitate în vârful crengilor lemnoase, nude. O cârtiță veselă (sau o familie întreagă de cârtițe vesele) punctează turbulent și secvențial interiorul covorului de iarbă, observ cu uimire că ajung să îi accept subzistența (sâc) cu resemnare, mă ajută anotimpurile reci s-o fac. Aflăm că iazul s-a populat natural cu noi specii de pești, așadar ploaia cuminte nu-l tulbură, dimpotrivă, îi dă ceea ce-i lipsește, îl îmbogățește. Ploaia este diluant strașnic al grijii pe care i-o port grădinii noastre.
 
Sfios ca o căprioară, Felix îmi șoptește poezia de memorat. Ezită să rostească verbul 'a înjura', regăsit într-o strofă din Zdreanță. Îl conving repede că a spune cuvântul înjurătură nu echivalează cu a înjura, așadar îl îndemn să se elibereze de rezerva ce-l împiedică să spună poezia. Zâmbește și continuă, însă ultimul vers îl provoacă iarăși, fiindcă acesta spune, 's-a făcut a dracului'. 'A diacului' zice și el, poezia este gata memorată. În ciuda faptului că nu suferim din exces de pudoare, îi iubesc băiatului sfioșenia înnăscută, ăsta este Felix, delicat și impresionabil.