Exagerări

Exagerările mă întristează. Ca să nu mă întristez, decid să plec devreme (nu exagerez, totuși) de acasă. Kiti învață foarte ușor noua rutină, își ține supărările cu decență. Astăzi stă (aproape) exagerat de calmă. Din această perspectivă, exagerările nu sunt propriu-zis exagerări, sunt doar erori de percepție ale spiritelor turmentate. Pe un singur fotoliu din patru și numai pe unul, o sută de minute și încă vreo trei. Kiti! Da, cu semnul exclamării. Privește lumea cu un licăr neobișnuit de interes în ochi, cuviincios îmi întoarce fiecare enunț în parte. Asta îmi dă stare bună. Stările bune deformează realitatea obiectivă. Realitatea subiectivă este stabilă din acest punct de vedere, nu se poate schimba forma unei lumi libere, imposibil de standardizat. Străzile orașului sunt strălucitoare, colorate și mai ales neocupate. Citadinii au în gesturi și atitudini din veselia generică a lumii prichindeilor și prichindutelor lui Habarnam. Un polițist ocupă ludic mijlocul unei intersecții cu o mandolină în brațe, un câine blănos dansează în două picioare în fața unor călători din stația de tramvai și tot felul de astfel de întâmplări firești, neexcesive, care îți încălzesc sufletul în diminețile potrivit de răcoroase ale miezului de septembrie. Trebuie să învăț să trăiesc fără excese! Exces de griji, exces de spaime, exces de comparații, exces de canoane, exces de mașini, exces de zel, exces de dureri, exces de hahaieli, exces de spume, aere, oglinzi, televizoare, note, condimente, ignoranță, enumarari.

Ce exagerare!