Tu crezi că m-a bucurat ceva azi? Felix nu are intenția să își facă bilanțul trăirilor de peste zi, ci oarecum țintește cu întrebarea o inimă anume. Oarecum, că nu pare hotărât să fie prea aspru.
A ieșit prin spatele meu, având în mână o pensulă cu peri duri și mâner dintr-o ceramică, habar n-am la ce o folosi, pe care a aruncat-o pe banda ce îmi ținea un mop și-o savonieră înlocuitoare. Numai că vânzătoarea, imediat ce și-a dus la bun sfârșit un căscat măreț, a ridicat pensula și m-a avertizat că aflarea prețului acelui obiect va dura foarte mult, ba chiar și mai mult de-atât, în plus, că are un preț exorbitant, pe care știe că n-aș vrea să-l plătesc, fiind un obiect de firmă serioasă, ce Dumnezeu! Gândind mai degrabă la anumite necesități fiziologice ale membrilor grupului nostru, decât la grijile empatice ale femeii, am săvârșit formalitățile cerute unui dialog împăciuitor din priviri, luarea contactului vizual adânc și bine țintit, ochi în ochi cu copilul, mimarea zâmbetului de resemnare, augmentat de un gest de neputință al mâinilor, și obținerea acceptului (doar dialog ziceam), anume un botic lung de nemulțumire prin care se scurgea neîmblânzit oftatul.
Eu cred că da, îi răspund imediat, fiindcă nu îmi trebuie mai mult de câteva clipe să-mi amintesc de bucuriile băiatului de peste zi, apoi știu unde bate, știu că nefericirea sa ține de eșecul operațiunii pensula, ce este în momentele astea amplificată, încât șterge alte trăiri din amintire. Uite, spun, eu cred că te-a bucurat astăzi ora de pian, nu-i așa, și în aceeași secundă îl văd încântat de impresia pe care i-a produs-o doamnei profesoare, când i-a cântat fragment din Lacul lebedelor, imediat ce a întâmpinat-o.
Mda, recunoaste el, dar în afară de ora de pian, crezi că m-a mai bucurat ceva?
Stai așa, îi zic, parcă de dimineață, în mașină, ai avut o conversație foarte, foarte interesantă cu Horica despre Machu Picchu și despre Liniile Nazca din Peru, apoi v-ați aventurat în povești cu extratereștri, mai mult tu, căci Horica stă sceptic în fața teoriilor acestora, mai știi?
Ah, da, dar în afară de asta, crezi că am mai avut vreo bucurie toată ziua?
Of, of, păi, să vedem, ia amintește-ți de..., dau să-i mai zic, însă nu mai am cum, fiindcă îmi încalecă vorbele nevorbite cu propunerea pentru o nouă bucurie în astă zi, el zice, ce-ar fi să mâncăm un pepene rece ca gheața din frigider, o idee cât se poate de sănătoasă, o gustare îmbucurătoare- așa rece, hidratantă, dulce și parfumată cât poate ea să se întrupeze din pepenele verde rămas oportun de ieri în frigider.
Pe care, desigur, l-am și mâncat delicat, cu furculiță și cuțit, în ciuda pensulei neachizitionate mai devreme în zi, o zi, de altfel să recunoaștem, destul de îmbucurătoare, cum nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu