Dimineți ciclice

Pesemne că visase ceva frumos de dimineață, căci se trezi simțind un zâmbet pe chip, șifonat de la perna pe care nu putea adormi până când n-o îndesa obsedant cu pumnul sub cap ca să o aducă la consistența și înălțimea potrivite. Se ridică pe marginea patului, unde întotdeauna, când nu uita, se oprea o clipă-două să-și înțeleagă trezirile, apoi desenă elegant un semicerc sau chiar mai mult cu vârful picioarelor ei ca vârfurile brațelor unui compas, în căutarea papucilor de casă din plante acvatice marine, așadar ușori și dinamici ca spuma mării. Fiindcă nu-și întâlni papucii din mers de balerină, trase imediat îngrijorătoarea concluzie că cineva trecuse mai devreme prin dormitorul ei. Cântări rapid în minte posibilitatea ca niște hoți să îi fi vizitat în toiul nopții, dar admise repede absurditatea unei presupuse atracții a oricui față de papucii ei de casă, în plus, era suficient de încrezută în propriile-i instincte, încât să știe că un vis frumos visat în timpul nopții sau al dimineții exclude fără doar și poate întâmplarea reală a unui jaf. Reevaluă îndată situația nedumeririi ei și, pentru că dinspre holul învăluit în lumina portocalie a răsăritului de soare se auziră pașii și respirațiile fetei ei, pricepu, intrusul din dormitor era chiar aceasta.

Din acea dimineață, trezirile ei căpătară un caracter ciclic, uneori se simțea ca-n Ziua cârtiței, fiecare dintre ele semăna cu oricare alta ca două picături de nedumerire, aceeași șovăială în a se echilibra cu starea de trezie, aceeași grație în aceleași fandări pentru descoperirea papucilor de casă, aceeași misterioasă dispariție a acestora, aceeași dumerire după ascultarea acelorași pași și respirații. Din nefericire, un singur lucru nu rămânea mereu neschimbat, era frumusețea visului visat, căci până și zâmbetul șifonat de pe chip stătea consecvent la locul său, să fi fost el dulce sau amar.