Despre fragilitatea pe care suntem forțați sa ne-o ascundem

Încerc mai jos traducerea unor profund inspirate cuvinte ale scriitorului filozof Alain de Botton, unul dintre gânditorii mei preferați, întrucât m-au emoționat tare în dimineața asta. Acesta spune, referindu-se la obiectul din imagine:

"Încă de mici am învățat să ne ascundem slăbiciunile, pentru a ne proteja. Dar acest obiect de cristal din Rijksmuseum Amsterdam nu pare să își tăinuiască fragilitatea, din contră, își acceptă delicatețea și își cere încrezător dreptul de a fi mânuit cu grijă, pentru că ne face să înțelegem că poate fi foarte ușor distrus. Pe bună dreptate, deoarece fragilitatea cristalului nu a apărut în urma unei erori întâmplătoare a artistului creator, ci ca o consecință a dorinței acestuia de a aduce prin transparența și eleganța liniilor sale lumina în profunzimile obiectului de artă. Cristalul posedă însușiri excepționale, dar prețul unor atari virtuți este fragilitatea sa. Parcă ne-ar vorbi, 'sunt un obiect încântător, însă dacă nu mă tratezi cu finețe, mă voi sfărâma și nu va fi vina mea.'

Este o datorie civică să permitem și celor mai delicate forme ale activităților omenești să înflorească și să creăm ambianțe binevoitoare cu entitățile fragile. Și bineînțeles că știm cu toții că nu cristalul are cea mai mare nevoie de o asemenea preocupare, ci chiar noi înșine și, chiar mai dureros, cei cu care ne împărțim viețile."





"Since the school playground, we’ve known that we must not show our fragility. We’ve learnt to have ‘defences.’ So there is always a fragile bit of us, but we keep it very hidden. But this rock crystal - in the Rijksmuseum in Amsterdam - doesn’t apologise for being weak. It admits it’s delicate; it is confident enough to demand careful treatment; it makes the world understand it could easily be damaged. And with good reason. It’s not fragile because of a deficiency, or by mistake. It’s not as if its maker was trying to make it tough and hardy and then – stupidly – ended up with something a child could snap, or that would be shattered by clumsy mishandling. It is fragile and easily harmed as the consequence of its search for transparency and refinement, its desire to welcome sunlight and candlelight into its depths. Crystal can achieve wonderful effects but the necessary price is fragility. Some good things have to be delicate – the dish says: ‘I am delightful, but if you knock me about, I’ll break, and that’s not my fault’.

It is the duty of civilization to allow the more delicate forms of human activity to thrive, to create environments where it is OK to be fragile. And we know, really, that it is not crystal that needs this care most, it is ourselves and – more awkwardly – the people who share our lives."