În așteptarea Crăciunului- 2 decembrie

Aseară, chiar înainte de baie, Kiti, care simțea că în câteva minute pleacă la culcare, a căutat să-și satisfacă poftele năvalnice de covrigei și a găsit soluția, cu gesturi ferme și convingătoare și cu autoritatea pe care ți-o dă siguranța că te știi iubită, l-a luat pe tati de mâini, l-a îmbrățișat, a insistat cu îmbrățișările, fiindcă tati se prefăcea că nu înțelege, și a obținut un covrigel, apoi, repetând pașii, încă unul și încă unul. A izbucnit în râs, zic cum bine o descrie Felix, 'Kiti pleoscăie fericită un covrigel', iar tati s-a smiorcăit puțin, ah, ce-mi face! Totuși, i-am amintit de buna dispoziție a fetei din tot sfârșitul de săptămână, dorindu-mi să nu trăim zile mai rele decât acestea, ceea ce într-adevăr ar fi de dorit, deoarece Kiti ne-a luminat zilele cu calmul ei prețios.
 
Dimineața de luni nu mai pare astăzi o dimineață de luni, fiindcă nu mă trezesc decât cu două minute înaintea alarmei, nu prepar micul dejun morocănoasă, nu mă sâcâie esențial misunelile lui Kiti din bucătărie și de peste tot și nici băieții gălăgioși care se tachinează natural, fără ifose de adult obosit și frământat. Mă privesc mental admirativ, în timp ce ung niște felii de pâine cu unt, deoarece cred că sunt binecuvântată cu calm și stăpânire de sine și poate chiar sunt, în ciuda momentelor de răstriște în care nu mă simt astfel, mulțumesc, totuși realizez că grația divină revărsată asupra mea în zorii zilei de luni are neapărat de-a face și cu sfârșitul tihnit de săptămână, care, la rândul lui, este în legătură strânsă cu dispoziția sufletească a fetei noastre, cea pentru care exprimarea fără opreliști date de convenții sociale îi este natură de ființare însăși, așadar, mergând pe firul invers al implicațiilor de mai sus, se observă lesne că depindem emoțional și chiar fizic de expresiile fetei, fie ele de orice gen, așadar, iarăși, mulțumesc! După care mă privesc la propriu și în fereastra de bucătărie, tot admirativ,  tot în timp ce ung alte felii de pâine cu unt,  și îmi spun, iată că frumusețe calmului sufletesc se oglindește echivalent într-un chip frumos și zâmbitor, ha, ha.
 
În așteptarea Crăciunului, astăzi încep să îmi organizez darurile copiilor, dintre care, desigur, cele ale lui Felix sunt cele mai costisitoare ca timp de căutare, întrucât el știe exact ce își dorește, iar eu nu știu prea bine despre ce vorbește în scrisoare, pesemne că mă voi folosi de priceperea lui Horica, pe care, cu această ocazie, îl declar spiridușul meu principal, sunt ferm convinsă că îmi va oferi sprijin important pentru desăvârșirea rolului părintesc de Moș Crăciun. Să zâmbesc și să rămân încrezătoare, tocmai am aflat că Sambi pupic chiar există!