Autoportret

Nu se întâmplă (încă) foarte des ca lui Felix să i se mai spună și Urechilă sau așa, însă băiatul este afectat de fiecare dată. Așadar mă contrazic și spun că întâmplarea este prezentă destul de des în viața lui Felix încât să îl supere. L-am mai găsit din când în când întristat pentru scurt timp din cauza asta, dar în urmă cu câteva zile, la tema de casă a trebuit să se deseneze pe el însuși, ceea ce a făcut, însă a omis din desen, ghici ce, urechile. Mi-a 'mărturisit' că acesta îi este stilul de portretist, lui nu îi plac urechile oamenilor în desene, iar 'mărturisirea' lui mi-a atras atenția. I-am spus că urechile oamenilor sunt diferite și personale fiecăruia dintre noi, la fel ca celelalte părți ale corpului, și ne-am învoit să își deseneze totuși niște urechiușe mititele, abia perceptibile. Mai mult, de dimineață i-am găsit caietul elevului, pe coperta căruia stă acel autoportret, deschis astfel încât să nu i se vadă coperta superioară. Din nefericire, în astfel de probleme, rolul părinților este limitat, ei pot oferi multe mângâieri și poate un pic de protecție, pe lângă respectul și încrederea în propriul copil, însă, cumva, cândva, tot copilul este singurul care își va găsi echilibrul și liniștea. Eu tot cred că acei copii care știu de mici să eticheteze o fac prin imitație, deunăzi am auzit niște prichindei strigând după un bărbat de culoare, 'africanu', africanu', ceea ce mă îndreptățește să trag concluzia, în acest caz izolat, că pe undeva, prin trecutul lor de copilași igenui, s-a strecurat un model adult discriminator.