După ce am numărat paginile rămase necompletate în caietul de vacanță, am ajuns cu Felix la o înțelegere, el lucrează câte patru pagini pe zi, iar eu, eu nu îi dau nimic în schimb, poate niște mângâieri pe frunte în plus. Printre altele, astăzi mi-a atras atenția un desen din caietul de teme ce înfățișează doi băieți mâncând, unul-un măr, altul-ceva fast food, desen ce trebuie completat cu 'asa da' și 'asa nu'. Observ că, formal, obișnuirea copiilor cu etichetarea celorlalți începe din clasa pregătitoare, întrucât băiatul cu sandwichul, așadar cel cu 'asa nu', este schițat evident mai rotunjor decât cel cu mărul. Sunt curioasă ce ar alege autorii desenului dintre un slăbănog cu un sandwich în mână și un obez care mușcă cu poftă dintr-un măr. Ha!
Ultimele mele câteva nopți, și ale lui Kiti, se desfășoară pe două planuri. Pe primul, planul vertical, profund, se visează în somn, pe al doilea, planul orizontal, superficial, se dormitează ca prin vis. În orice caz, perspectivele diferite îmi clarifică percepțiile. Visez curgător, simplu, oricât de aglomerat și imposibil ar fi visul, iată perfecțiunea în curgerea impecabilă, stranie a întâmplărilor. Apoi urmează ruperea, cufundarea pe orizontală între lumi, perfecțiunea și imperfecțiunea. Aici somnul cu visul îmi sunt sacadate, întretăiate de puncte de realitate fizică proximă, uimitor potrivite în context oniric. Ieșirea urmează în general nopții. O amintire tot mai vagă a perfecțiunii din care vin. Dar, fericit, prezentă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu