Cunoaștere intuitivă, directă

Stau aplecată pe genunchi în fața bucății de pământ în care știu că am plantat, destul de târziu în primăvară, vreo zece fire de căpșuni. Fâșia de pământ a crescut generoasă în ea diferiți pui de plante rătăcitoare, aruncate nepăsător de vântul slobod al câmpului. Nu cunosc buruienile încă prea bine, nici nu știu să recunosc o plantă după frunzele ei, de aceea mă uit atentă la tulpinile crescute mult deasupra pământului și încerc să descopăr care dintre ele sunt căpșuni. Sunt cel puțin cinci tipuri de plante în fața mea, firele astea lungi ca o iarbă mai cărnoasă și mai lungă sigur nu pot fi un căpșun, pe ele pot să le smulg liniștită. Nici nesuferita asta spinoasă, probabil pălămida, nu este o plantă bună, am învățat să o extrag fără durere, apucând-o de tulpina groasă cât mai aproape de rădăcină. Mă întreb cum ajunge planta asta atât de răspândită să își dezvolte așa o rădăcină lungă, dreaptă, solidă, într-un timp atât de scurt. În dreptunghiul meu de pământ de cultivat rămân încă două feluri de tulpini înalte, grațioase, nu pot decide repede pe care ar trebui să o smulg și pe care să o țin dintre ele. Rup cu speranța unei dezvăluiri subite câte o bucată din frunza fiecăreia și încerc să descopăr în ele acel fin parfum de căpșună crudă, dar nu reușesc să am nici o revelație, așa încât îmi ascult instinctul, care îmi spune că și astea sunt doar buruieni. Mă las aplecată cu tot corpul peste fâșia tot mai curată de pământ și elimin cu dexteritate ierburi după ierburi, iată că acea creștere intempestivă și vulgară a buruienilor are totuși un rost, și anume, îmi înlesnește înlăturarea lor. Odată cu asta, niște frunzulițe verde închis, rotunjoare, mici, îmi apar de sub bălărie, totodată un iz deosebit, cu sens necunoscut, dar cu sens, organizat, îmi gâdilă mirosul, ceea ce mă dezmeticeste, iată un mic căpșun. Descopăr repede zona imediat de lângă acest căpșun și dau de încă unul și încă unul. Mă bucur. Îmi amintesc că doar am scotocit de multe ori prin tufe de căpșuni și le recunosc deodată și în amintire, întinse pe lățime, joase, dese. Sunt încă mititei căpșunii noștri, dar au timp să crească mari și spațiu să se lăfăie în dreptunghiul curat de pământ.