Vacanța înseamnă pentru mine, în afară de încetinirea timpului, ce vine cu o seninătate sănătoasă a minții în principal, pentru că trupul oricum își ține exigent nevoia de bunăstare indiferent de vremea anului, așadar vacanța mai înseamnă împăcarea mea cu bucătăria, acea încăpere devotată și populară a casei, însă atât de puțin răsplătită cu prietenie de către mine, eu, nerecunoscătoarea, insensibila și cea fără de generozitate pentru tot ce reprezintă ea, bucătăria, în viețile noastre. Nu este timpul vinovatul nepăsării mele, căci acesta arată întotdeauna bunătate pentru cel care și-l împarte cu suflet, ci tocmai inabilitatea mea de a-l despărți confortabil, de a-l cinsti până la urmă cu grijă și interes.
Nu-mi propun marea cu sarea (ba da, de fapt asta îmi propun), dar mă simt cuprinsă fericit de o pasională dorință de a mă cufunda în tainele artei culinare universale, iar a-mi testa îndemânarea și a-mi exalta contradictoriu simțurile prin combinări neașteptate de mirodenii și prin alegerea acelor ingrediente exotice de care niciodată nu m-am atins sunt niște veritabile aventuri ale minții, ale gustului, ale mirosului.
Din clipa în care i-am văzut fotografia pe coperta revistei am reușit să îi inspir aromele încâlcite subtil și incitant în nările dornice de senzație veritabilă, jur că acea înțepătură fulgerătoare și delicată totodată a ghimbirului, pe care l-am găsit în numele rețetei, m-a dărâmat din prima, dar m-a și revigorat din a doua și m-a obligat să îi intru în detaliile tehnice, ceea ce am și făcut. Ascultați aici: Pui marocan cu ghimbir, repet, pui marocan cu ghimbir, așa ceva nu te poate lăsa indiferent, cert este că pe mine nu m-a lăsat, ba m-a răsfățat cu scântei de imaginație vie, ce m-au transpus, închisă convenabil în bucătăria mea, da, în acea bucătărie uitată, pe tărâmuri ancestrale îndepărtate, căci uimitoarele calități și prezența îndelungată pe Pământ ale plantelor care ne sunt astăzi mirodenii le justifică acest atribut ereditar de ancestralitate.
Încântarea m-a amețit, sau poate toată acea beție de arome, încă de la început, de atunci de când am mixat modern între ele roșiile, ceapa, usturoiul și ghimbirul, dându-mi spre tulburare o pastă roz-palidă atât de fascinant de ademenitoare, încât cu greu m-am abținut în a-mi afunda nasul în ea, dar mi-am exteriorizat plăcerea nebună fugind cu castronul către viitorii clienți ai experimentelor mele culinare extreme și îndesându-l acestora sub nas. Apoi am respectat întocmai pașii siguri ai textului gastronomic, încercând să descopăr misterioasele rădăcini și asemănări dintre parfumurile chimenului, coriandrului, apoi între cele ale ghimbirului și ale turmericului, aceste miraculoase și speciale condimente asiatice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu