O duzină spiralată

Mi-a pus sub bărbie un cocoloș bej-maroniu, umed, călduț și mi-a cerut, sărut-o, eu nu m-am împotrivit, în acele vremuri mă împotriveam cu dificultate, dar nici nu simțeam vreun impuls s-o fac, adică să spun nu, ba din contră, mi-am lipit nasul, poate singurul rămas ager din intregu-mi trup în acele clipe, de bulgărașul proaspăt din josul ochilor mei îngrijorați, l-am adulmecat flămând, apoi i-am pecetluit pe un triunghiuleț din umăr cu vârful buzelor iubirea mea eternă. Era la început de iunie, o zi ca asta, nu prea caldă, nici rece, rotundă, când s-a născut Kiti, copila. Eu nu sufeream din naivitate.

Nici pomeneală de vreo intenție serioasă n-a existat atunci când am deschis pentru prima oară copertele jurnalului meu virtual. Mă uit înapoi cu ochii minții și aproape că nu mă recunosc pe mine însămi acolo, la început. N-am știut ce mă mână să scriu, dar, odată ce m-am pornit, am simțit un bine mare, cald, împlinitor și, mai ales, eliberator, pentru că numeam trăiri, stări, nevoi, întrebări, poate nenumite până atunci, poate neanalizate sau chiar neștiute. I-am urat pe prima filă mulți ani cu bucurie fetiței noastre, golindu-mă de durerea de a nu îmi fi văzut în șapte ani iubirea primită explicit de copilul cu voință enigmatică. Ingenuitatea în care mă scăldam începuse să doară.

Iată așadar cum se leagă cele două aniversări de la începutul verii și de ce este sănătos scrisul. Iată cum devin sentimentală zilele astea și de ce învăț să tai un film de pe youtube. Ca să spun simplu, cu drag un "la mulți ani, copilă scumpă"!