Am găsit cu greu până la urmă două locuri într-o lojă în care trei copii de 10-11 ani împreună cu o adolescentă își butonau telefoanele inteligente, ultimul răcnet, cu greu, zic, atât pentru că numărul invitațiilor (fără locuri) pe baza cărora s-a pătruns în sală a fost mai mare decât numărul de locuri ale Ateneului, dar și pentru că am fost nevoiți să apelăm la caracterul persuasiv al soțului meu ca să pătrundem în acea lojă, copiii părând destul de rezervați în a ne primi alături de ei. Am observat mulți copii în sală, mai mici, mai mari, de fiecare dată, însoțiți de câte un adult. 'Gazdele' noastre însă se aflau singure, neînsoțite de vreun adult, ceea ce nu mi s-a părut neobișnuit, însă câtă stridență în comportamentul lor am perceput!
Aflați într-o continuă vânzoleală, lipsiți complet de un elementar simț al ridicolului, vorbind fără urmă de jenă sau resentiment cu glas tare, acești copii bine îmbrăcați și înzestrați cu cele mai sofisticate și mai scumpe telefoane mobile m-au tulburat, îngrijorându-mă, făcându-mă să mă întreb dacă nu cumva aceste comportamente sunt definitorii pentru toți copiii de astăzi, mai mult sau mai puțin? I-am văzut cu ochii minții în sălile de clase, în timpul orelor de curs, îmbrățișându-se și aranjându-și coafurile, vorbind neîncetat prostioare lipsite de logică sau sens, schimbând locurile între ei, ridicându-se din bancă și revenind la loc, găsind atracție și motiv de amuzament în orice gest stupid sau fir de praf din aer, căutând din minut în minut să afle cât mai durează ora, glumind neempatic și mitocănește pe seama persoanelor din raza lor vizuală. Căci n-am putut să nu mă tem că astfel sunt copiii în școală, la fel cum au fost și cei patru din loja noastră de la Ateneu, haotici, fără repere de bunăcuviință, abandonați într-o lume sălbatică, fără respect sau încredere, cu falsă autosiguranță, neghidați, lăsând pregnanta și neliniștitoarea senzație de risipire și de pustietate.
Copiii trebuie priviți cu atenție, îndrumați, învățați, dar mai ales trebuie respectați și iubiți. Nimic nu îi adună și le armonizează trupul cu sufletul și mintea mai sănătos decât educația lor din grijă și iubire. Ei nu trebuie abandonați în sălbăticia lumii și a vieții prea curând, căci toată vânzoleala asta a lor și tot haosul pe care îl inspiră cu fiecare gest sau vorbă nu sunt altceva decât o rană insidioasă și perfidă în mintea lor cuminte și curată. Aș fi vrut să văd alături de fiecare dintre acești patru copii câte un adult iubitor, cu o mână întinsă către fiecare, așa, pentru o încurajare și o mângâiere.
2 comentarii:
Pacat ca unii parinti cred ca daca odraslele lor au telefoane si aparatura mult prea moderna si un loc in loja Ateneului au facut EDUCATIE.
Eu va doresc un an porosper,fericit,vesel,sanatos si sa cresteti mari si frumosi leilor si pisicuto!
adevarat ce spui, dar ma gandeam la toti copiii, inclusiv cei amarati, care nu au posibilitati materiale, asadar la toti copiii zilei de azi, in general lasati de capul lor si neingrijiti cum se cuvine.
multumim, un an bun si calm si tie!
Trimiteți un comentariu