Degeaba am tot insistat de câteva luni bune să urce pe bicicleta cu pedale, i-a fost frică și de aceea m-a refuzat drăgăstos cu o amânare, ce îi părea atunci suficient de îndepărtată încât să îi alunge anxietățile de moment. O să urc pe bicicleta de la Horica atunci când nu o să mai am cinci ani! Ei bine, astăzi, când nu mai are cinci ani de o lună întreagă, nu i-am amintit de acea amânare, dar i-am pus și bicicleta cu pedale în mașină, alături de bicicleta fără pedale, cea pe care a ajuns maestru al deplasării după mai mult de trei ani de antrenamente. Trebuie să spun că terenul de tenis acoperit de zgură este, în ciuda pietricelelor minuscule ce constituie zgura, un teren foarte prietenos pentru toate încercările timide de deplasare ale copiilor, pentru că este drept și tare, deci este un suport sigur de echilibrare, și este totodată amortizant și blând, în cazul căderilor. Așa că, asta fiind convingerea mea, nu e de mirare că Felix a făcut primii lui pași de bebeluș pe un teren de tenis, la fel cum a pedalat neajutat și pe o bicicletă pentru prima oară. E foarte distractiv pe bicicletă! A strigat spre mine și a continuat să dea ture de teren până am plecat de-acolo.
Ajunși acasă, a dictat mândru și convins tatălui său: pune, te rog, bicicleta mică în garaj, iar în timp ce ușa garajului se închidea ușor peste bicicleta mică, am înțeles că, atunci când depozitezi o bicicletă mică într-un garaj, poți să zâmbești liniștit. Memoria din garajul tău a mai crescut un pic.
Ieri
Azi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu