luni, 30 iulie 2012

Când copila plânge

Ne așteptam și la măcar câteva momente delicate cu Catinca la mare. Vezi bine, scriu 'și la', pentru că fetița noastră este una blândă și bună de felul ei, dar, ca tot copilul de unsprezece ani, mai izbucnește câteodată nefericirea din ea, pe care o strângem cu toții de altfel în noi ca să izbucnească în erupție vulcanică sau în doze ușoare de plâns. Am învățat să suferim mai puțin pentru imaginea dramatică ce o constituim cu copila în criză pentru ochii detașați ațintiți asupra noastră. Din nevoia de a ne proteja, din iubire pentru ea, cea care suferă cel mai tare. Dar cât de ușor și bun e sentimentul de eliberare de presiunea din jur, atunci când, mulțumită neaglomerarii, spațiului generos de libertate, dar, mai ales, empatiei oamenilor de lângă tine, nu trebuie să te găsești neapărat și nedorit eroul dramei tale reale la scenă deschisă și gratuită. Discreția. Acea abilitate învățată, acea expresie necesară a respectului pentru cel de lângă tine. Să asiști cu discreție la durerea omului înseamnă respect și empatie, înseamnă iubire și umilință în fața vieții.

Niciun comentariu: