joi, 12 iulie 2012

Ai putea să juri că știi cine sunt?



'Ce vrei? N-am chef de discuții, lasă-mă! Hai că vin acum, dă-mi o secundă să așez puzzleul ăsta pe raft! Ok, ok, o văd pe mama, bună!, acum, însă, am altă treabă! Mă întorc o secundă în camera de lucru, nu sunt sigură că puzzleul stă în locul potrivit. De ce mă urmărești? Tu nu ai altceva mai bun de făcut? Da, am înțeles că a venit mama, dar poate să mai aștepte. Urăsc când încerci să mă determini să fac ceva, atunci când eu trebuie să fac altceva, mă înțelegi? Mă înțelege și pe mine cineva? Se pare că nu, mă încalț, dacă așa zici tu, ziceți voi, vă dați seama că mai întotdeauna fac ceea ce vreți voi să fac? Realizați că mă supun de cele mai multe ori doar ca să vă fac pe plac? Acum NU vreau! Acum aș dori să fac altceva, nu sunt sigură că știu ce vreau să fac, dar aș putea găsi ceva care să fie alegerea mea și numai a mea! De aceea, vă rog să mă scuzați, dar am să mă descalț. Poftiți, cu drag, sandalele mele în capul vostru, eu am tulit-o înapoi!

Unde e lemnul ăla? Ce să fac cu el, aș vrea să fac ceva cu el, îmi vine să urlu fiindcă nu știu ce să fac! Nimic nu e al meu, numai al meu. Degeaba te uiți îngrijorată la mine, tu ai ceva numai pentru tine, de exemplu, controlul asupra mea. Știu că ai acest control, e al tău, îl recunosc, dar astăzi, acum nu îl mai ai sută la sută, fiindcă așa am hotărât eu. Eu acum nu plec acasă. Orice ar fi, acum nu vreau să plec acasă! De ce vii cu sandalele la mine? Nu tot tu ai spus că locul sandalelor este în hol, sub dulap? Scuză-mă că te împing, te împing numai pentru că insiști să mă încalț, iar eu nu vreau asta! 

Nu știu cum reușiți, nu știu cum am ajuns așa, de mă supun întotdeauna voinței voastre. M-am încălțat din nou, ce zici acum, în semn de mulțumire, te dai, te rog, din calea mea ca să mă întorc în camera de lucru, fiindcă am o treabă neterminată acolo? Nu vrei, foarte bine, trebuie să te dau la o parte, am observat că am brațe puternice și lungi, nu îți prea plac brațele mele puternice și lungi, să înțeleg? Eu doar atât aș vrea să înțelegeți, acum, în acest moment, nu vreau să plec de aici. Urăsc să mă urmăriți cu toții, ce, jucăm un joc cumva, sunt eu infractorul, iar voi eroii salvatori? Nu îmi place jocul vostru, detest acest joc! Mi-a venit iar plânsul, îmi vine singur, nechemat, vă urăsc pe toți!

Nu vă înțeleg înverșunarea, păreți de-a dreptul îngroziți, nu ați mai văzut așa ceva în viața voastră, așa e? Văd că v-ați chemat ajutoare să țină ușa. Pe acolo nu se trece, atunci, măcar, dati-mi voie să plâng. Uite, am descoperit ceva ce îmi aparține pe deplin: plânsul. Plânsul e al meu. Plâng, eu plâng, acum plâng, plâng când vreau eu. Ai mai încercat uneori să-mi furi chiar și plânsul, dar nu ai reușit. Intelegi, nu e asa, ce este o frustrare? 

Ține-ți strâns ușa aia dragă și dă-mi sandalele! O să mă încalț cu ele și o să plec, fiindca asta îți dorești de la mine. Dar, te rog să mă scuzi, am să plâng cu plânsul meu! Al meu! Jumătate de oră am să plâng numai pentru mine!'

8 comentarii:

Degetica spunea...

oh.....
de multe ori ma simt ca ea. Da nu-mi da voie nimeni sa plang pentru mine.
O iubesc pe Kitty.

MihaelaMaria spunea...

Multumesc, dege, stii atunci ce greu ii e uneori!

Carla spunea...

:( (
Dar ce bine ca te are aproape tocmai pe tine!

MihaelaMaria spunea...

Carla, multumesc, esti buna cu mine!

sandag spunea...

Tu, poti trai toate! Iti dai seama cate vieti ai in tine? Mare dar!

MihaelaMaria spunea...

Foarte frumos mi ati scris, multumesc!

Anca spunea...

Kitty e o fetiță tare inteligentă pentru că te-a ales pe tine să-i fii mamă...

MihaelaMaria spunea...

Anca, multumesc, noi suntem foarte norocosi sa avem sansa unor lectii atat de pasionante