joi, 26 iulie 2012

A împărți

A împărți. A oferi o bucată autentică din tine prietenilor tăi, într-un acord tacit cu ei. Egoismul sau inabilitatea de a împărți bucăți din tine. Să devii darnic presupune să înveți să te privești cu un ochi critic, să îți pese un strop mai puțin de tine însuți, fără să renunți la a te respecta. Deoarece suntem oameni și avem conștiință, suntem capabili să ne judecăm și să ne apreciem comparativ, așadar suntem în măsură să ne plasăm intuitiv, dar și rațional, deasupra unei mase de oameni suficient de mare încât să ne confere sentimentul aparte de unicitate, ce, în definitiv, are baze biologice certe, însă care ne poate plasa într-o lumină iluzorie, lipsită de autenticitate, egoistă. Să nu îți vezi lungul nasului nu îmi spune numai despre aroganța ta, îmi spune și despre lipsa ta de simpatie față de adevărata ta personalitate. Să ne privim cu sinceritate în ochi și să ne acceptăm imperfecțiunile necesare. Să înțelegem că unicitatea ce ne este magic alocată nu este vehiculul îngâmfării noastre potențiale, ci este tocmai expresia minunată a capacității umane de empatizare. Să împart cu tine, prietenul meu diferit, bucată autentică din mine, iată o premisă a bunăstării.

Niciun comentariu: