Să creștem flori, cu drag

 

Astăzi este sărbătoarea florilor, iar în grădinița noastră (cea cu plante, nu cea cu copilași) putem să începem să numărăm florile, adică floricelele. Florile roz ale prunusului decorativ își confirmă calitatea estetică, au înflorit la noi pentru prima oară, sunt încă mici, delicate și discret colorate. La fel și sălcioara (nu sunt excesivă în diminutivare, însă întregul aspect al curții noastre tinere este de mic, de drăgălaș), așadar sălcioara își demonstrează vitalitatea, ea a fost greu încercată de zăpadă și vijelie, care au frânt-o, a pornit să-și crească mâțișorii ei pufoși. Apoi, din bulbii pe care i-am plantat în toamna târzie trecută văd cum se ivesc firicele drepte, săgetate, verzi, pe tot conturul rondului cu trandafiri, știu sigur că una este o narcisă albă, căci o văd. Chiar și pătura de pământ îngrășat natural, așternută discret pe un colț de grădină, își pregătește timid roadele, deja frunzulițe în mănunchiuri, dispuse pe o linie ușor deformată, se arată ca niște tinere balerine de grădiniță, în tutuuri de trifoi cu patru-cinci foi, oare ce-or fi, salate sau ridichi, deocamdată și vederea mea este la fel de neexperimentată precum pământul foarte recent preparat să dea roade. La multi ani de Florii! La multi ani, tata!

 Cât despre cealaltă grădiniță, ea are tot felul de sedii, în diminețile sfârșiturilor de săptămână se mută în patul generos al lui Horica, fostul bebeluș cu față cumsecade, actualul adolescent miop cumsecade, ce îi răsfață pe frățiorii lui mai mici, acceptându-le necugetatele asalturi prietenești, ce încep pe canalele auditive, cu niște serii de "cucurigu" strigate de Felix-jucăușul și pe receptorii tactili și dureroși, cu niște plonjări nesimțitoare și grele, la propriu, ale lui Kiti-săritoarea. Mi-e drag să-i văd în formație completă, e un fel de plăcere vinovată ascunsă sau mai libertină, în definitiv îmi etalez, vezi bine, bucuria.