joi, 22 martie 2012

Un schimb cinstit și sincer


În fața grădiniței, părinții vorbesc între ei, cât timp copiii se cațără pe garduri. Eu aș vrea ca la școală copiii să învețe germană, a doua limbă străină, nu franceză. Da, și eu tot așa aș prefera. Felix, tu ce limbă vrei să știi, în afară de engleză, germană sau franceză? Agățat ca o maimuțică de gard, cu un picior în aer, încercând să îl treacă dintr-o parte a gardului într-alta, Felix zice imediat: limba indiană! Părinții se uită uimiți către el, apoi către mine. Eu râd, nu, nu e nici un trend în sensul ăsta, stați liniștiți. Felix, între timp ajuns pe pământ, ne explică: pentru că deja știu un pic de indiană, moment în care pune mânuța la gură cu care scoate sunetul 'aaaaaaaa' și pe care o lovește scurt și repetat, imitând binecunoscutul semnal al indienilor americani din desene și filme. Ai vrut să știi? Ai aflat! Un schimb cinstit și sincer.

Și pentru că în ultima vreme am ascultat mult muzica lui Johann Strauss, pentru că lui Felix îi place mult, Kiti s-a obișnuit să ceară dans, ducându-se în zona ringului nostru de dans improvizat. Acolo unde mă ia de mâini și mă 'invita' la dans, adică mă pune să valsez. Ceea ce ea îmi dă în schimb, sunt pozițiile ei neclintite, parcă studiate, mimând cadre fotografice dintr-un film cu dans. Un schimb cinstit și sincer.

Horica vine să îl ajut la fizică, ce e și cu planul ăsta înclinat? Îi explic, am avut în liceu un profesor de fizică ce iubea planul înclinat, ca atare am ajuns, vrând-nevrând, să îl iubim și noi, copiii. În plus, ce poate fi mai pe înțelesul copilului abia intrat în fizică, decât fenomenul ce se poate descrie ușor cu instrumentele geometriei, unghiuri, perpendiculare, Pitagora? În schimb, fac o paranteză și spun că schimburile nu sunt neapărat necesare sau evidente, dar ele se întâmplă oricum, pentru că altfel nu ar exista armonie pe Pământ, așadar Horica mi-a explicat sau, mai bine, mi-a reamintit cum stă treaba cu pârghiile și scripeții. Un alt schimb cinstit și sincer.








4 comentarii:

Ceska777 spunea...

Aveti trei copii mi-nu-nati!

dana spunea...

eu cand spun fizica ma gandesc direct la planul inclinat si mi se face dor de Kisu :)
Minunat scrii, Mihaela

MihaelaMaria spunea...

Multumim Ceska, mai stiu unul!:)

MihaelaMaria spunea...

Dana, m a bucurat comentariul tau, fiindca m a dus si mai mult inapoi in anii aia:) multumesc