Ei bine, Burda trăiește și, nu doar atât, este și scumpă la vedere. Am căutat-o prin centru, am întrebat de ea pe la periferie, e ascunsă bine. Mi-a încolțit în minte, precum ghioceii încolțesc astăzi în pădure, ideea că este supărată pe mine, pe trădarea mea. Am încredere în instinctele mele, am încredere în sinceritatea demersului meu, astfel că știu că o voi găsi în curând. Până atunci mă las pe mâna lui Felix, ale cărui instincte ne-au adus valsurile lui Johann Strauss, un 'buchet' de valsuri superbe, în casă. Nu o visez pe Kiti prim-solistă a vreunui balet, poate doar cu mine însămi să fac asta, spre disperarea lui Horica, o disperare mimată, atunci când mă vede în salturi grațioase și în piruete amețitoare, dar cert este că iarăși am cucerit-o pe Kiti, a cărei postură verticală, senină și neclintită din centrul camerei ne demonstrează bucuria ce i-o dau sunetele armonizate maiestuos, dar și mișcările ritmate. Odată cu dansul meu pentru Kiti și băieți, mă văd ușoară ca un fulg, așa ceva nu este posibil decât în vis frumos, mă văd la cincisprezece ani, e curios cum nu îți vezi transformările pe măsură ce ele se produc, e o adaptare naturală în patru dimensiuni. În toate dimensiunile vrei să-ți faci loc fericit, pe mine doar una mă chinuie, e aceea care îmi știrbește din măreția saltului de balerină. Hmmm, țara arde și baba se piaptănă sau baba și baletul. Nu sunt eu aia, stă mărturie zâmbetul ingenuu al fetiței mele, chicotelile lui Horica nu se pun la socoteală, el a pășit într-o subdimensiune temporală zbuciumată cu percepții dramatice asupra realitatii, hi, hi, hi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu