Aceste rânduri reprezintă experiența noastră familială în ceea ce privește așa-zisele boli infecțioase ale copilăriei și sunt incursiuni destul de profunde în cutiuța cu amintiri, pe care le inițiem la invitația site-ului Qbebe.
Așa cum mulți părinți cunosc, astăzi beneficiem sau, poate mai bine, dispunem de multe vaccinuri împotriva unor boli infecțioase specifice copilăriei, vaccinuri care ne imunizează artificial pe durate mai mari sau mai mici și care sunt indicate pentru administrare la vârste foarte fragede ale copilului. Acesta este motivul principal pentru care în zilele noastre copiii, deși contactează agenții patogeni responsabili pentru bolile eruptive despre care vorbesc, nu se mai îmbolnăvesc sau nu mai prezintă simptomele și semnele clasice descrise în literatura de specialitate. De aceea, diagnosticul bolii eruptive a copilului a devenit mai greu de pus.
Există însă și boli infecțioase eruptive cu manifestare predilectă la copil împotriva cărora nu există un vaccin, iar una dintre aceste boli este scarlatina.
Horică avea trei ani și câteva luni în dimineața zilei în care l-am trezit oarecum îngrijorați pentru ora neobișnuit de înaintată a dimineții și, odată cu atingerea lui, am constatat că are temperatura crescută. Era iarnă, era copil, se strânseseră în urmă deja câteva episoade de febrilitate moderată sau mai importantă a ambilor copii, așadar nu ne-am alertat în mod deosebit. Ceea ce vă doresc și vouă, dragi părinți mai tineri sau mai încercați. Pentru că orice ar debuta cu o temperatură crescută, se va dezvălui destul de repede și, cum în copleșitoarea majoritate a cazurilor dezvăluirea este cât se poate de banală și de neingrijoratoare, nu ne ajută defel să intrăm în panică sau să ne temem. Horica, neafectat important de creșterea temperaturii corpului său, creștere de altfel relativ mică pentru ditamai potențialul reactiv al organismelor tinere și sănătoase, cam 38, 5 grade C, și nici de vreun alt simptom pe care să îl poată numi, a pornit în zi ca de fiecare dată, cu joacă, joacă și iar joacă.
Spre seară, în timpul unei gustări, s-a plâns de o jenă la înghițire, iar pentru noi această plângere a însemnat atenție crescută pentru zona faringiană a copilului. Vreau să subliniez faptul că medicul pediatru ne-a asigurat că medicația antitermica nu trebuie administrată copiilor cu temperatură sub 38,5 C, mai ales dacă aceștia prezintă stare generală bună, iar din experiență am învățat că temperatura poate urca chiar și un pic mai mult decât 38,5 fără consecințe periculoase ( în cazul copiilor fără boli cronice și alte afecțiuni sau fără antecedente de convulsii febrile). Așadar, am alimentat copilul cu predilecție cu lichide, atât pentru buna hidratare, cât și pentru ușurarea deglutiției dureroase și ne-am continuat activitățile dinăuntrul casei.
A doua zi, ghici cine se întindea nepoftită pe pieptul micuțului nostru, nimeni altcineva decât o erupție de bubițe roșii, aspre la pipăit și cu tendință de a se extinde înspre burtică și brațe. Durerea din gât persista, deasemenea starea febrilă, motiv pentru care am consultat medicul pediatru. Diagnostic: scarlatină.
Este important de știut că, spre deosebire de mai răspânditele rubeolă, rujeolă, oreion, varicelă, alte boli ale copilăriei, scarlatina este produsă de toxina eliberată de streptococul beta-hemolitic grup A, așadar este de cauză bacteriană, nu virală, de aceea tratamentul ei constă în administrarea de antibiotic. Boala, după antibiotic, scade repede în intensitate, însă administrarea tratamentului se face timp de 7-10 zile , din cauza complicațiilor potențiale de la nivel renal, sinuzal, articular.
Medicul pediatru ne-a recomandat și efectuarea analizei din exudat faringian spre sfârșitul perioadei de tratament, iar rezultatul analizei a confirmat prezența în faringele copilului a streptococului beta-hemolitic, motiv pentru care am continuat tratamentul antibiotic până la eliminarea agentului patogen din zonă.
Concluzie: Scarlatina a fost o boală ușor de suportat atât de către Horica, dar și de către părinții lui, supărătoare doar din cauza disconfortului la înghițire și a tratamentului medicamentos destul de lung (aproape două săptămâni), nu și-a confirmat contagiozitatea, poate pentru că am menținut igiena bolnaviorului destul de riguros și poate pentru că surioara lui Horica, în vârstă de maximum 18 luni, profita încă de pe urma imunității dobândite prin alăptare de la mama ei. Cu toate astea, cred că această boală, prin natura bacteriei ce o produce, trebuie diagnosticată cu grijă și suspectată de fiecare dată când un copilaș de peste trei ani se plânge de durere în gât, este febril și are o erupție pe trunchi și membre.
***
Despre varicelă (vărsat de vânt), altă boală a copilăriei, nu pot să povestesc direct, ci doar indirect din experiență. Este o boală virală foarte contagioasă împotriva căreia există vaccin care nu se administrează în schema 'obligatorie' de vaccinare în România, dar este disponibil la cerere.
Copiii noștri nu au făcut această boală, însă, toți trei, prima oară cei doi mai mari deodată, apoi și cel mai mic, au intrat în contact apropiat cu copii bolnavi de varicelă, aflați în perioada de maximă contagiozitate și anume în prima zi de erupție și cu o zi înainte de apariția erupției. În ambele cazuri am fost informați următoarea zi prin telefon de la părinții celor doi copii bolnavi despre prezența varicelei și despre posibilitatea contactării bolii, iar pentru că perioada de incubație în cazul varicelei este destul de mare, 14-21 de zile, am hotărât împreună cu medicul pediatru să vaccinăm copiii imediat, în speranța că organismele lor vor dezvolta degrabă anticorpi împotriva virusului probabil contactat. Horica și Kiti, în vârstă de 2 ani și jumătate, respectiv 10 luni, au fost vaccinați în aceeași zi, iar Felix, în vârstă de aproape 4 ani, la două zile de la aflarea diagnosticului vărului său, bolnav de varicelă. Niciunul dintre copiii noștri nu s-a îmbolnăvit de varicelă, confirmare a faptului că imunizarea în termen de 2-3 zile după contactul cu copilul cu varicelă poate fi folosită ca metodă profilactică de urgență.
Acestea au fost experiențele familiei noastre cu bolile copilăriei, în afară de seria impresionantă de vaccinări din primul an de viață a fiecărui copil, despre a cărei utilitate și periculozitate se poate discuta, ca atare, dragi părinți, vă doresc relaxare și încredere la fiecare încercare și, mai ales, sănătate!
2 comentarii:
Si totusi, ati facut in casa o izolare fizica?
Pe mine m-au internat intr+un spital de boli infectioase, care nu era in orasul nostru (desi resedinta de judet), fusesem doar o luna la gradinita (poate si de aici am eu un pitic pe creier cu gradinita, care nu e chiar pitic, caci cu o saptamana inainte de vacanta de iarna s-a inchis gradinita pe motiv de streptococ si un caz de scarlatina - pam-pam). Despartirea de parinti la 5 ani mi s-a parut destul de greu de suportat.
Si o alta intrebare: boala fiind de origine bacteriana, oare se creeaza anticorpi asa incat sa nu mai fie facuta a doua oara? (parca as zice ca nu, dar nici n+am auzit sa se fi facut a doua oara boala de catre aceeasi persoana).
Izolare in pat, spalat pe maini, vase proprii, cam asta. Probabil ca kiti nu era sensibila la streptococ la fel ca horica. Cand eram noi mici erau alte Practici, oribil sa lasi un copil singur in spital. O imunitate lasa, dar nu stiu sa ti zic daca sigur nu se mai poate repeta. Imi amintesc ca si fratele meu a facut scarlatina , iar eu si cu sora mea n am luat.
Trimiteți un comentariu