Vă invit să ne ridiculizăm împreună!

Cred sincer că puterea de a fi autoironic te poate scuti de multe neplăceri în viață. Ok, nu e nevoie neapărat să stăpânești această abilitate, dar recomand călduros practicarea frecventă a exercițiului autoironiei. Încă din fașă. Glumesc. Sau nu.

Te-ai simțit vreodată, pe bună dreptate sau dimpotrivă, nedreptățit de către cineva? Eu, da. Și încă sunt în stare să mă mai simt astfel. Nu sunt suficient de înțeleaptă, așadar sunt încă tânără. Glumesc. Sau nu.

Copiii o fac destul de des, adică să se simtă nedreptățiți. De către vreun profesor ori un coleg ori chiar de către unul dintre părinți. Ei, ca noi de altfel, au dreptul ăsta. Deunăzi, Horica. E clar, are ceva cu mine, așa insistă încăpățânat el. Eu, la prima mână, replic, nu, nu cred că are ceva cu tine, sunt fidelă instinctului meu care-mi spune că nimeni nu i-a făcut nici o nedreptate băiatului. Începem o luptă pentru dreptate, dar realizez că nu asta este calea. În definitiv, când ești plouat, indispus dintr-un anumit motiv și mai ești și copil pe deasupra, este inutil să vină cineva relativ din exterior și să-ți spună că motivul tău de supărare este unul închipuit, pentru că asta nu duce la nimic bun. Atâta timp cât starea ta este tulbure, motiv există. Așadar, schimbăm abordarea.

Începem să glumim. Să o luăm mai ușor. Să încercăm să ieșim puțin din pielea noastră sensibilizată și să aterizăm câteva minute în pielea autorului 'nedreptatii'. Devenim lesne critici cu noi înșine, suntem în ochi străini, iar ăștia ne dau o perspectivă diferită asupra noastră. Nu foarte diferită, dar, cert, una mai hilară. Prea ia totul în serios tipul de-acolo. Zâmbim, suntem mai relaxați. Și în pielea de împrumut găsim o anumită dreptate, 'nedreptatea' nu mai pare atât de nedreaptă. Apoi revenim cu ochii în capetele lor de obârșie.

Îmi place să râd de mine. (Îmi place să râd și de tine, dar asta e altă problemă). Glumesc. Sau nu. Îmi echilibrează judecata, iar eu, fără judecată dreaptă, amețesc. Autoironia este o echilibristică a vieții, un fel de artă a supraviețuirii în pace cu tine și cu restul lumii. În plus, mai are încă o calitate: te face să râzi și asta ține presiunea sangvină în limite normale. Sau măcar să zâmbești. Nu glumesc.

Și, ca textul meu să capete un sens, iar gestul meu de a cumpăra astăzi o carte să aibă cel mai explicit motiv, închei cu un citat din Amos Oz, Cum să lecuiesti un fanatic: "Umorul conține capacitatea de a râde de tine însuți. Umorul este relativism, umorul este capacitatea de a te vedea așa cum s-ar putea să te vadă ceilalți, umorul este capacitatea de a înțelege că, indiferent câtă dreptate ai și cât de crunt ai fost nedreptățit, există o latură a vieții care e întotdeauna amuzantă." Amin.