Cu cântec

Cu o sensibilitate auditivă tulburată funcțional, Kiti își arată deseori bucuria țiuind ca păsările cerului. Prelungul și neostenitul ei tril de încântare se întinde elastic unitonal, maxim bitonal, așadar într-un registru sărac, și are o intensitate sonoră apreciabilă. Este greu de imitat, mai ales pentru că durează mai mult decât un expir prelungit, dar și pentru că țiuitura ei este amplă, bogată. Există o consonanță între sunetele noastre și țiuiturile ei. Nu e tocmai potrivirea desăvârșită, dar aglomerarea vorbelor noastre sau un anumit tip de muzică instrumentală îi impresionează auzul definitiv pentru nașterea cântului ei simplu, bizar și reverberant. E cântec de bucurie și de identificare afectivă. E cântec copleșitor de atâta repetiție răsunătoare.

Suntem închiși în trafic nebunesc și ceață fumurie. Avem lumini de ceață aproape degeaba. Îmi trebuie mai multă liniște spre sfârșitul zilei, când capul e mare și greu. Închid radioul neempatic și dobândesc un nivel bazal de acalmie. Nu e suficient, dar Horica are a-mi povesti destule grozăvii după zi-lumină departe de casă. Binenteles că și Felix are ce să-mi povestească, doar suntem în miezul aventurilor zilnice ale lui Spotu-dinozaur precum e una dintre mătușile tale în miezul acțiunii din telenovela sau serialul interminabil de la tv. Aflu că Spotu este responsabilul zgârcit cu lumina planetei sale și mi-e rușine de nerecunoștința cu care mi-am criticat farurile de ceață. De rușine încep să văd mai bine. Băieții vorbesc simultan, iar Kiti își pornește țiuiala conformă. Roiuri amenințătoare de albine îmi pătrund în creier și întreaga vibrație sonoră din cap e pe cale să-l explodeze. Aș putea să urlu, dar mă abțin. În schimb șoptesc rugător către băieți, îndemnându-i la liniște deplină. În câteva secunde, cântecul de identificare afectivă a lui Kiti se stinge miraculos și intrăm în nivel profund de armonie.