miercuri, 23 noiembrie 2011

Azi plouă rece și dezolant, mâine va fi o zi blândă. De fapt, e mâine deja!



Unde-s pisicuțele? Dați-mi pisicuțele! m-am trezit strigând disperată, în stânga și în dreapta. Le-am aranjat cu drag în părul ei moale și ondulat de dimineață, două în stânga și două în dreapta, îndulcindu-i altei pisicuțe trăsăturile, iar spre seară, nu le-am mai găsit la locul lor. Le-a aruncat intenționat. Le-am chemat cu cel mai miorlăit pis-pis din lume, de parcă fără patru agrafe-pisicuțe de păr, fetița noastră și-ar pierde orientarea spațială și iubirea, dar n-au mai venit înapoi, rătăcite în lume au rămas.

Tot o rătăcire îmi scaldă și mie lăuntrul, acum că drumul ni s-a desfăcut în două, iar noi trebuie să ne învățăm cu calea aleasă, dar nu înainte de a ne lua curajul să pășim pe ea. Căci un drum călcat cu sârguință și pasiune timp de șapte ani și mai bine este un drum bine bătătorit și șlefuit, el te duce inerțial înainte, cu ochii închiși. Suntem aici, pe drumul știut, în clipa asta, care, de s-ar putea decupa sau opri miraculos din șirul infinit de clipe, ne-ar arăta seninătatea și ușurința din mișcări, momentan suspendate, limpezime datorată confortului de a ști.

Dar Catinca Maria nu mai este cea de acum șapte ani. Ea a crescut, așa cresc toți copiii, iar între timp, și vremurile s-au mai împlinit. 'E timpul pentru schimbare!', ne-au luat vremurile prin surprindere și, cum ne place să sperăm, am hotărât împreună să schimbăm.

Kiti își duce ghiozdanul cuminte pe spate. Și-a îndesat ambele mâini în buzunarele hăinuței ei delicate de domnișoară, așa cum i s-a cerut. Ocrotitoarea ei îi sugerează direcția de mers printr-o îmbrățișare discretă. Sunt împreună în fiecare clipă, ocrotitoarea ei este acolo, pentru ea. Încă.

4 comentarii:

Ceska777 spunea...

Zana buna a lui Kiti! Frumos!

MihaelaMaria spunea...

da, ne am obisnuit cu viata in felul asta, kiti mereu insotita, mereu cu inger pazitor numai pentru ea. sa vedem cu va fi dupa anul nou!

Ceska777 spunea...

Ce e dupa anul nou?

MihaelaMaria spunea...

Cum am zis, va merge intr un loc in care nu va mai avea insotitor personal, sper sa se descurce