duminică, 30 octombrie 2011

Dovlecel-mititel, Dovlecica-cochețica si Dovleac-spanac




Dovlecel-mititel adoră triunghiurile. El vrea să te sperie cu ochi triunghiulari, nas asemenea și dinți zimțați, ai ghicit, tot triunghiulari. Zig-zagurile sunt marca lui, chiar și pieptănătura îi cade pe frunte în linie frântă. Ah, ce te-ar mai mușca, 'Z, Z, Z, Z, Z', zice dovlecel-mititel clănțănind din dinți. Brrrr!

Dovlecica-cochețica o fi având ea cap de dovleac, dar ține tare să îți placă prin originalitatea aspectului exterior. Și-a întărit genele și le-a legat în câte două smocuri, și-a temperat proeminențele urechilor cu ajutorul unei perechi de cercei tatuați în desen de trifoi, și-a creionat conturul cărnos al buzelor pe care le etalează în zâmbetul ei cel mai seducător și nu s-a atins de năsucul obraznic, acesta, năsucul-floare, este atuul ei natural. Stai liniștit, cu dovlecica-cochețica în față, n-ai de ce să te temi, tot ce poate să îți dăuneze mai rău este să fii sedus de farmecul ei!

Dovleac-spanac a mâncat prea mult... spanac și i s-a umflat capul. Nu-l apelați 'băi, hidrocefalie, cum de te-ncapi în pălărie?' că se înfurie rău de tot și numai asta așteaptă ca să i se urce flama în cap și să explodeze în săgeți veninoase de mimici monstruoase. Dovleac-spanac e un dur chiar dacă mărimea capului său nu promite asprime. Că doar știm cu toții că, cu cât ești mai artist, cu atât ai capul mai mare, iar de iubești artele, să nu zici că dai și bine cu pumnul!

Niciun comentariu: