Seara de septembrie pe terasa casei noastre

Ce seri superbe de septembrie! Soarele îngăduitor e undeva, în spatele nostru, el şi-a lăsat lumina vitală în urmă, ca pe-o trenă lungă, cam cât douăzeci de minute de lungă. Ne ajunge lungimea ei ca să ne calmăm ochii cu priveliştea câmpului din spatele casei, întins până-n orizont. Am aranjat două şezlonguri în formă de triunghi şi i-am întărit acestuia vârful distal prin dispunerea acolo a unui scaun pentru picioarele mele şi ale lui Kiti. Am refăcut triunghiul din corpurile noastre susţinute de şezlonguri şi ne-am conectat prin tălpi şi degetele de la picioare. Concertul pentru ochi şi minte s-a dus lin într-un concert pentru urechi şi minte. Am desluşit în melodia naturală mai multe timbre, mai multe tonuri, mai multe armonice. Broaştele au ţinut trompetele, greierii au făcut viorile, frunzele mici dar robuste ale mestecenilor au bătut ritmul. Kiti a ascultat concertul fără glas, eu l-am savurat fără vedere. Apoi am deschis ochii şi bine am făcut deoarece deasupra noastră, departe, un avion sfidător dansa spre lună. El însă nici nu conştientiza grozăvia şi aroganţa zborului său, fiind el însuşi un tip grozav, deci obişnuit cu grozăviile, doar s-a născut ca să zboare. O fi zborul lui mai uşor decât mersul nostru? Zburând, poţi alege calea dreaptă şi liberă, ai spaţiu pentru visare. Mergând, refaci, pas cu pas, precum o lenjerie intimă, toate curburile pământului pe care calci, ai timp pentru cunoaştere.

Soarele e dus de mult acum, e noapte si e cald si bine. Mulţumim umile naturii pentru răsfăţ, desfacem triunghiul trupurilor noastre şi triunghiul şezlongurilor, ne luam de mâini amândouă şi ne uram noapte bună si vise frumoase.