luni, 25 iulie 2011

Oceanele mele

  Răspund la invitaţia Qbebe de a impărtăsi din experienţa mea Despre nastere, despre alegerea unei Maternitati potrivite cu dorinţele şi aşteptările mele şi fac acest lucru într-un moment cum nu se poate mai potrivit, acum, de zilele de naştere ale băieţilor noştri, acum, când ne reamintim fără îndoială împreună, copii, dar, mai ales, părinţi, acele zile, acele întâmplări, acele persoane din jur şi acele trăiri de neuitat.
 
 Ne-am văzut pentru prima oară copilaşii în maternităţi de stat, de aceea, din punctul meu de vedere, comparaţia cu o maternitate privată se exclude. Totuşi, al treilea copil s-a născut într-o maternitate din altă ţară, iar  experienţa acestei celei de-a treia naşteri a devenit, printr-o comparaţie necesară, reperul meu de normalitate. Aş adăuga, din păcate. Aceasta, pentru că:
 
 Pentru că am stat, în special în ultimele săptămâni, cu disconfortul şi temerea că voi fi nevoită să îmi sun, adică să îl deranjez, poate, într-un moment nepotrivit, medicul, iar asta mi-a dat suficient stress, chiar fără să mai adaug faptul că vara, atunci când de trei ori eu am născut, medicii îşi iau şi ei concediu. Să vă explic de ce. Deşi ştiu că încrederea este un sentiment nemaipomenit, dezirabil, iar încrederea în medicul, care se presupune că te cunoaşte şi empatizează cu tine, alină durerea şi te uşurează de frică, nu vreau să îmi pun toată speranţa într-un singur om. Naşterea ar trebui să fie, într-o covârşitoare majoritate, un act de o naturaleţe pură, este un act firesc. Noi, mamele care ajungem în faţa marelui eveniment, nu ar trebui să depindem de disponibilitatea, de multe ori zgârcită (acesta este un eufemism), a unui om, fie el medicul care ne-a urmărit sarcina. Dar, dacă îndrăznim să ne declarăm independenţa faţă de acest om, atunci, să ne ţinem!, ne asumăm riscul de a fi tratate prost, adică fără înţelegere. Asta e realitatea. Pe când, în maternitatea mea-reper, medicul care îţi urmăreşte sarcina în cabinetul lui privat şi plătit de către asigurarea ta, nici nu calcă în maternitate. Pentru că acolo te primeşte medicul de gardă, pe care nu este necesar să îl cunoşti, şi moaşa, care, de altfel, este şi singura care te asistă şi te ajută să te intalneşti cu copilul încă nenăscut, dacă naşterea se întâmplă bine. 

 Pentru că, în maternitatea publică în care am născut, ai mare nevoie de un asistent personal care să îţi înlesnească, prin purtarea unui halat cu buzunare adânci, accesul la latura decentă şi umană a personalului medical, aceasta, în defavoarea sprijinului fizic şi emoţional pe care acel 'asistent' ţi l-ar putea oferi şi la care visai înaintea marelui moment. Tatăl copilului nenăscut încă, căci el este deseori 'asistentul', are grijile şi întrebările sale, el este un om copleşit de emoţie şi are dreptul, dacă vrea şi vor împreună viitorii părinţi, să fie acolo. În maternitatea noastră am avut acest privilegiu o singură data din două încercări.
 
 Pentru că nu ţi se respectă întotdeauna intimitatea şi integritatea. Tu, cea care naşti, nu eşti personaj principal. Medicul, care te asistă, este eroul filmului. Naşti când vine el la serviciu, chiar dacă vine pentru tine, nici mai degrabă, nici mai târziu şi naşti aşa cum vrea el, fără prea multe explicaţii sau dileme. Îi zâmbeşti recunoscătoare şi cu sentimentul că eşti salvată când îl vezi intrând în sala de naştere, ai vrea aproape să îl aplauzi dacă n-ai fi aşa de epuizată. Unii chiar o fac şi exclamă 'bine c-aţi venit, că nu mai puteam ţine copilul!'
 
 Şi pentru că ţi se fură momentele unice de după naştere, acelea în care vrei, poate, în ciuda epuizării fizice accentuate, să îţi strângi copilul în braţe şi să îl ţii lipit de tine mult şi bine sau puţin şi bine, dar atât de mult cât vrei şi poţi tu. Nu ei!
 
 Dar să nu fiu prea severă, maternitatea în care copiii noştri s-au născut, Spitalul Universitar Bucureşti, este una dintre puţinele maternităţi 'prietene cu copilul' din Bucureşti, ceea ce înseamnă că mama are privilegiul să stea în rezervă împreună cu copilul său nou-născut. Mie mi-a folosit experienţa asta, m-a mobilizat si mi-a paralizat atenţia pentru durerile mele, nu mai spun cât de confortabil m-am simţit să îl ştiu pe bebeluş aproape, să îi admir şi să îi învăţ mimicile încântătoare, să îi simt şi să îi verific respiraţia şi inimioara grăbită şi să îi pot oferi căldura şi siguranţa unei îmbrăţişări la nevoie. Iar pentru că maternitatea această îţi garantează dreptul de a nu te despărţi de bebeluşul tău (mai puţin, nefericit, în primele ore de după naştere), personalul medical, de la medici neonatologi şi până la asistentele pentru nou-născuţi, încurajează şi asistă alăptarea exclusivă la sân. Cel puţin teoretic. Dar şi practic în cazul meu, deoarece am avut norocul să o cunosc imediat după prima naştere pe doamna doctor Ana Culcer, o susţinătoare cutezătoare a alăptatului exclusiv, un om carismatic şi medic cu chemare şi, nu în ultimul rând, o femeie înţelegătoare şi bună.


 Date fiind neajunsurile naşterii în maternităţile noastre de stat, cred că o viitoare mamă şi-ar uşura întâmplarea naşterii ce va veni, întâmplare care se condimentează deseori excesiv cu suferinţă fizică, emoţii puternice, variate şi umilinţă, dacă citeşte, caută, întreabă, ascultă, învaţă şi, în cele din urmă, hotărăşte pentru ea. Pentru că întâmplarea naşterii ei, dacă pentru medicul care o asistă este o căniţă de apă într-un ocean, pentru ea, mama, este oceanul însuşi. 

6 comentarii:

Mamiţuni spunea...

Foarte fain spus!

MihaelaMaria spunea...

Multumesc asemenea:)

Simona spunea...

Foarte frumos!
Iar metafora cu oceanul m-a dat pe spate, e pe cat de adevarata pe atat de adevarata :-))))

MihaelaMaria spunea...

Simona, multam fain, ca tot scriu din zona::))

nina spunea...

Mi-am nascut baietelul intr-o clinica privata...si de fiecare data cand citesc marturiile celor care au nascut "la stat" ma felicit pt alegerea facuta...si da, a fost exact ca in filme...pt ca medicul meu era plecat din tara au chemat noaptea la clinica ce medic am solicitat eu ( si care intre noi fie vorba era directorul medical), au chemat si anestezistul solicitat de mine (desi aveau pe cineva de garda)...am nascut rapid, fara stres si dureri, cu sotul si mama alaturi..Daca Dumnezeu imi mai da un BB, cu siguranta tot acolo il nasc..

MihaelaMaria spunea...

bravo, nina, ma bucurpttine!