miercuri, 16 martie 2011

Un metru cincizeci

Un metru şi cincizeci de centimetri este înălţimea unui preadolescent, adică 10-11-12 ani. Unei mămici de înălţime medie, băiatul de un metru cincizeci îi ajunge cam până la umăr. O mămică de un metru cincizeci este o mămică mică de statură, mai des bunicile mămicilor de înălţime medie au o înălţime puţin mai mare decât un metru cincizeci. Aşa, ca să vă faceţi o idee. Într-un fel este obişnuit să nedreptăţim înălţimea preadolescentina a copiilor noştri. Suntem mult mai interesaţi, inechitabil, dar viaţa are această caracteristică, de lungimea, iniţial, a bebeluşilor noştri, apoi de înălţimea lor, iar etichetele majorităţii hainelor cumpărate ne împrospătează periodic informaţia cu pricina. Apoi, când copiii devin adulţi tineri şi se opresc din creşterea în sus, ajungem să cunoaştem iar măsura lor pe verticală. Dar unde, prin ce colţuri nevăzute se pierd înălţimile degrabă schimbătoare ale copiilor noştri, ajunşi deodată într-o etapă când nici sută la sută copii nu mai sunt, nici adolescenţi nu pot fi încă numiţi?
 
 
 Slăbuţ, cu tenul deschis, aproape transparent, o aproape transparenţă care trădează un înveliş cu o compoziţie sănătoasă, un ţesut tânăr, bine hidratat al feţei, cu un năsuc, permiteţi-mi, vă rog, acest diminutiv, deoarece până să poată fi numit nas mai are, pe care se sprijină în orice moment de trezie o pereche de ochelari ce corectează o vedere mioapă şi care lasă să se întrevadă uşor deformaţi de lentile doi ochi alungiţi şi căprui, cu un păr de lungime medie şi culoare şaten-deschis, mai mereu ciufulit şi o gură care iese în evidenţă mai ales prin dinţii laţi şi neregulat aranjaţi şi gingiile înalte care îi îmbracă, acesta, aţi ghicit, este Horica al nostru, nici copilul, nici adolescentul nostru de un metru şi cincizeci de centimetri. El a rămas ultimul dintre copii în maşină, cu mine, urmează să coboare şi el aproape de şcoală, la două străduţe şi jumătate distanţă de fapt de şcoală, acolo unde am loc să parchez, mai corect să staţionez pentru câteva momente, atâtea doar cât să îl claxonez pentru un zâmbet şi un gest cu mâna uşor iritat de obiceiul meu, după traversarea primei şi jumătate din străzile de trecut, apoi cât să îi urmăresc şi ultima traversare înainte de a-l şti ajuns cu bine pe trotuarul cu şcoala. Opresc maşina, cum am spus, şi îi urez o zi frumoasă înainte să închidă uşa în urma lui. Îi urmăresc cu duioşie mersul nici prea-prea, nici foarte-foarte de apăsat, mişcarea ritmică a proeminenţelor umerilor firavi şi totuşi în curs de lărgire, umeri de care stă geanta plină de cărţi şi caiete agăţată, pantofii prea mari pentru un corp subţire de un metru cincizeci şi îmi ţâşnesc lacrimi din ochi de atâta drag pentru copilul în transformare, în general, şi pentru Horica, în special. Îl sun pe tatăl lui ca să plângem de drag împreună şi ca să ne bucurăm împreună şi plec mai departe. Realizez că un metru şi cincizeci de centimetri este o înălţime de trecere şi sunt gata să îi dau toată atenţia, preţuirea şi recunoastinta mea pentru ce emoţie pozitivă îmi dă ea. E un tranzit şi vreau să mă bucur de el aşa uşor caraghios cum este. E un metru şi cincizeci de centimetri şi este metrul meu jumate pe care îl iubesc!

15 comentarii:

Bogdana spunea...

tare frumos scrii! si daca nu ti-am spus-o pana acum, de cele mai multe ori ma pui pe ganduri, imi deschizi cate un pic ochii asupra unor detalii, ma scoti un pic din ale mele. si e tare bine, chiar daca nu mereu confortabil. asta ca nu ti-am spus-o pana acum, si stiu ca-s o mare raritate la comentarii.

MihaelaMaria spunea...

multumesc, draga Bogdana, nu face nimic daca nu comentezi tot timpul, ma bucur sa te primesc in 'casuta' noastra cand iti doresti tu, te mai astept:)

Andreea spunea...

Asta cu tâşnitul lacrimilor este contagioasă?

Minunat!

MihaelaMaria spunea...

andreea, la noi doi e, catre altii, nu stiu, multumesc!

Andreea spunea...

Este si la altii ... :)

alina spunea...

frumos de tot.

Mamiţuni spunea...

Constat ca Horia al tau e aproape cat mine de-nalt!
S-a "aruncat" in ultima vreme la crescut? (a avut pusee semnificative de crestere?). Pentru ca, daca nu inca, atunci cand le va avea diferenta va fi (in termen de cateva luni) absolut spectaculoasa. Si cred ca vom citi o alta postare, tot cu lacrimi de drag, care va face referire la asta...
Dar poate ca pana atunci mai sunt niste ani. 1-2.

In alta ordine de idei, cred ca si Mutunau iti citeste blogul. Si ca-l emuleaza pe Felix, pentru ca am fost intampinata la gradinita cu replica "mami, multumesc c-ai venit sa ma iei!" :)

MihaelaMaria spunea...

Alina,multamesc:)

MihaelaMaria spunea...

Mamqituni,horica n a luat o nebuneste n sus inca e doar inalt cat trebe,in curand se. Uita la tine de sus:) cat despre mutunau,ai vazut ce mame neinduplecate parem de au ajuns copiii sa ne multumeasca ca ii luam acasa:)

Anonim spunea...

Doamne, scrii asa frumos ca imi dau lacrimile! Va doresc multa sanatate si ani plini de liniste si impliniri de toate felurile!

MihaelaMaria spunea...

Multumesc,anonim, mamele sunt privilegiate cu astfel de stari de gratie:)

Ceska777 spunea...

Frumoasa declaratie! Asa ajungem si noi sa ii placem mult pe cei doi lei si pisicuta voastra....
PS Eu am in camera gazei pe perete un"metru" cu spatiu pentru poze la diferite inaltimi/varste. Pana acum avem doua poze si intre ele parca exista lumi, uneori imi par doi copii diferiti... dar in fiecare se ascunde totusi gaza.

Taticash spunea...

:) Love is in the air ...

g.cojocaru spunea...

nu stiu altii cum sunt dar eu ma incarc cu emotiile tale ori de cate ori te citesc....

MihaelaMaria spunea...

Gabi, sper ca te incarci cu energie pozifiva!:))