Muguri

 Nici n-am clipit bine şi din iarna geroasă ne-am trezit aruncaţi de soarele generos de mijloc de martie direct în curtea noastră cu lopeţi şi săpăligi în mâini, cu pomi şi trandafiri în braţe, gata să recunoaştem ferm plecarea anotimpului rece prin argumentul de neclintit al conectării trainice, ancestrale a plantelor cu pământul. Un sentiment de neînţeles de compasiune m-a cuprins pe moment pentru petecul stingher de zăpadă rămas într-un colţ însă am scăpat urgent de el ignorându-l, aşa cum Felix nu a făcut-o, el preferând şi reuşind mai degrabă să pătrundă cu lopata lui din plastic în zăpada inoportună decât în pământul compact şi încă amorţit după frig. Horica s-a îndeletnicit încântat cu cotrobăitul prin cutiile pline de surprize ale garajului, lăsat şi el cu mărinimie să respire în voie ore în şir, apoi cu scoaterea şi pregătirea bicicletelor pentru sezonul lor şi, nu în ultimul rând, cu scormonirea după râme şi şopârle împreună cu Felix, atras ca un magnet de ideile şi acţiunile fratelui său. Kiti a căutat veselă soarele şi, pe un scaun în proximitatea noastră, a regăsit plăcerea de a lenevi în căldura lui şi de a simţi firicelele încă palide de iarbă. Orele petrecute în curte, viitoare grădină de flori dar şi de pomi, ne-au încărcat cu energie în ciuda faptului că ne-au şi ostenit braţele neantrenate pentru o astfel de activitate, energie pe care nu puteam să o lăsăm neconsumată cu folos, ea oricum se iroseşte în caz contrar, şi anume am pus-o cu drag pe toată în întâlnirea de duminica dupaamiaza cu prietenii noştri vechi şi ai copiilor noi.