Metabolism bazal

Cu Felix am luat azi prânzul la măsuţa circulară din jurul micului spaţiu de joacă din restaurantul Ikea. Am profitat de mişcările domoale de pui de ardelean cu care Felix şi-a ronţăit degeţelele de (alt) pui şi şi-a împărţit elegant, cu cuţitul şi furculiţa, cartofii fierţi în bucăţele ca să îmi odihnesc puţin mintea obosită după o săptămână înnebunitoare care a trecut într-alta poate ceva mai echilibrată decât anterioara dar cu suficientă doză de vioiciune în ea ca să mă ţină conectată pe modul hiper şi să nu mă scutească zi lumină, Doamne fereşte. Şi când mintea se odihneşte, carcasa ei apare ca o casă lăsată singură cu obloanele trase aşa încât nici o muscă nu poate pătrunde dincolo de ferestre sau uşi. Şi când mintea se odihneşte, carcasa ei apare ca o zână bună, nu că zânele nu şi-ar folosi mintisoarele lor sclipitoare dar zânele împart cu generozitate zâmbete şi priviri strălucitoare de jur împrejur. Şi când mintea se odihneşte, ea stă degeaba dar nu chiar degeaba, mai produce încă conexiuni cu un consum minim de energie, atâta doar cât să observe pasiv şi cu zâmbetul neutru pe buze interacţiunile băiatului ei cu ceilalţi copii din ţarcul roşu. 

Cu mintea odihnită am sosit acasă în dupăamiaza asta, sunt numai bună să primesc la volum maxim direct în cap acorduri de chitară electrică de cât mai zgomotos rock cu putinţă de la cel mai nezgomotos rocker cu putinţă, numitul, renumitul nostru Horica-ochelarica, tot el care se pregăteşte pentru marea ieşire în public de vineri, vineri când se reeditează festivalul de muzică al şcolii lui şi-al altei(or) şcoli din Bucureşti şi când domnişorul nostru îşi scoate instrumentele pe scenă. Acum repetă, cum spuneam, iar mâinile îi alunecă foarte bine pe corzile chitarei, vocea însă îi mai scapă pe alături mai ales că are pasaje când aproape ţipă, nu alta. Una peste alta, adică voce peste acorduri, sperăm ca vineri să primească aplauze de la colegii lui căci de la noi patru susţinători direcţi sigur va primi oricum. Yeah!