luni, 7 februarie 2011

Patinaj pentru unii, pseudopatinaj pentru altii

Gata cu schiul, ieri ne-am mutat pe gheata patinoarului. Doi euro de pereche de patine, inca doi pentru pinguinul greu cu schiuri si manere pentru primii pasi pe gheata ai copiilor si nimic pentru accesul pe patinoar. Interesant, desi Kiti nu a mai incaltat ghetele cu patine cam de doi ani, m-a refuzat insistent in garderoba cand am incercat sa o descalt. Nu si nu, haide Kiti, totusi, am rugat-o si am trecut peste refuzurile ei. A acceptat, ce era sa faca cu o mama si mai insistenta, si ne-am indreptat spre gheata, eu cu picioarele prea libere in ghetele de imprumut in care am intrat cu o usoara retinere iar Kiti, banuiesc ca nici picioarele ei nu si-au gasit cel mai confortabil loc, pasind nesigur, pe o traiectorie serpuinda ce I-a incolacit membrele inferioare in plan frontal si totodata i-a desenat niste curbe de mers atipice si in plan vertical din cauza faptului ca gleznele cedau din cand in cand deasupra lamelor subtiri ale patinelor. Recunosc ca ne-a distrat teribil imaginea nesigurantei mersului ei chiar daca ne-am dat seama ca nu prea o sa tina faze cu patinatul. Ceea ce chiar asa a si fost. Odata ajunsa pe gheata, Kiti s-a apucat strans cu mainile de manta si a inceput sa planga. Degeaba am incurajat-o, I-am zambit, a primit priviri intelegatoare si de la ceilalti patinatori, nu si nu, Kiti s-a lipit de marginea salvatoare ca de un colac in mijlocul oceanului continuandu-si jalea. Realizand ca nu mai e nimic de facut intru aducerea unui spirit zen deasupra lui Kiti patinatoare, am condus-o paralel cu manta spre iesire iar odata cu scoaterea brusca a patinelor din picioare am regasit aproape instantaneu zambetul delicat pe fata-i frumoasa. Drept urmare, cu aceeasi multumire, doar scapase de calvar, Kiti s-a asezat pe o banca din cele dispuse in amfiteatrul cu privire spre patinoar. In continuare m-am ocupat de initierea intr-ale patinatului a lui Felix desi de acest lucru s-a ocupat mai competent pinguinul de doi euro de mai sus si mai mult chiar decat atat, pinguinul m-a sustinut generos si pe mine intrucat nu mi-am regasit in memorie siguranta mersului pe gheata pe care m-am bazat cand mi-am inchiriat patinele. Horica ,desi nesigur si el cocotat pe patine, cu entuziasmul specific copilaresc, s-a lansat intr-o cursa nebuneasca pe gheata cu el insusi soldata evident cu cateva cazaturi usoare cat se poate pentru o cazatura cu fundul pe gheata dura. A mai cazut si Bicu o data, de data asta ceva mai dur dar nu pentru ca s-ar fi lovit tare ci pentru ca s-a prabusit cu un zgomot si niste gesturi exagerate care a adus in afara de oameni din familie si straini in jurul lui, hohote de ras si I-a aruncat sapca de care nepotii se simt inexplicabil atrasi hat departe la cativa metri departare.