W/e cu copii, frati, surori, cumnati, veri si parinti (blegi)

Ziua unu: a început cu trezire devreme, ca de obicei, cu şcoală şi grădiniţă pentru copii, serviciu pentru tati şi îndatorire pentru mami dar s-a dus spre seară cu aer proaspăt de început, început de sfârşit de săptămână, cu muzică din cele mai diverse genuri graţie youtube-ului conectat la staţie, cu dorinţa de a da o petrecere inhibată doar de prea-plinul sau mai degrabă prea-golul de somn strâns gram cu gram, adică minut cu minut, în zilele muncitoare ale săptămânii, cu veselie ca urmare a 'marii' noastre descoperiri cum că muzica la nivel auditiv şi ascultativ calitativ poate să vină direct de pe internet, cu nostalgia amintirilor din anii copilăriei şi adolescenţei creată tot prin mijlocirea directă a muzicii, cu bucuria revederii după noaptea anului nou dintre Felix şi vărul Tudor, de gradul 4-3 şi a noastră, a părinţilor copiilor de mai sus, rude de gradul ll. De Kiti nu am spus nimic pentru că bucuria ei merită o frază independentă întrucât aceasta este rară atunci când se manifestă integral, intens şi spontan. Aş îndrăzni să îi acord chiar şi a doua frază în care să descriu în amănunţime ochii strălucitori de fericire, zâmbetul maxim de bucurie, întrega mimică scânteietoare, în plus cu acord deplin şi prelung de atingere a mâinilor ei de mâinile mele şi mişcări absolut incredibil de fluide şi naturale, aşa cum rar vezi la Kiti, şi toate astea pentru un singur întreg dans. Şi, mă scuzaţi chiar pentru a treia, o Kiti energetică cu o imensă dorinţă, un copil bucuros.
 
 
 Ziua doi: a început mai târziu decât cele anterioare ei, sunt recunoscătoare pentru asta în special copilului Kiti care, deşi s-a prezentat după obişnuinţă la mine în pat la o oră pre-matinală, şi-a continuat somnul alături de mine şi, deasemenea, copilului Felix care, şi el dis-de-dimineaţă, s-a prezentat la slujba pentru care pregătirea lui îl recomandă fără îndoială, adică în camera lui de joacă, cruţându-mi astfel şuviţele de păr din ceafă, cele pe care cu bodogăneală i le întorc în faţă ca să mă mai lase să moţăi un pic şi cele pe care le mângâie între degete de când, sugar fiind, a întins prima oară mâna spre mine şi a dat de ele. Copilului Horica nu am de ce să îi fiu recunoscător că mă lasă să dorm de dimineaţă întrucât el însuşi se îndeletniceşte cu asta, aşa cum toţi copiii noştri ar fi bine să o facă dar de ce să fiu/fim nemulţumiţi fiindcă nu avem ceva, când mai sănătos ar fi să ne bucurăm de ceea ce avem. Care va să zică ne-am trezit în ziua doi (şi numai dacă vă uitaţi în sus veţi realiza că această dimineaţă a zilei doi chiar a fost una cu trezire mai târzie) după care am desfăşurat, analizat şi rezolvat nişte probleme de matematică în vederea olimpiadei de marţi, Horica şi cu mine, am obosit şi prea impresionat ochii cu desene animate pe Boomerang, Kiti şi cu Felix şi am alergat şi strâns pietriş în faţa casei, taticash şi cu Xoco. Şi toate astea numai şi numai pentru ca să ne câştigăm dreptul la o după amiază de relaxare, tot la noi acasă, tot cu familia surorii mele la un pahar de vin roşu şi o cafea.
 
 
 Ziua trei: duminică, zi de odihnă prin definiţie şi origine. Cu descoperirea la primele ore ale dimineţii a minunăţiilor lui HTC dorinţă din partea mea, cu somn prelungit de refacere din partea lui taticash şi cu o şuetă amestecată cu joc şi iar joc la Felix în cameră din partea celor trei copii buni şi în pijamale. Cu notabila frază auzită de mine, venită de sus, de la şueta spontană, şi venită de la Felix, copilul cu (încă) fraze notabile în cap, frază care exclama, cerând aprobare fratelui mai mare, că "ce blegi sunt părinţii ăştia că ei cred că azi e weekend dar de fapt e vacanţă, nu-i aşa Horia, ha, ha, ha". Şi cu altă frază simpatică emisă de Horica la telefon după micul dejun către sora mea care a sunat cam aşa:" ne-am gândit să vă invităm şi a treia oară la noi, la o cafea dar de data asta să plecaţi mai repede acasă că e duminică şi trebuie să ne pregătim pentru a doua zi!". Şi, din nou, cu a treia consecutivă cotidiană întâlnire cu familia surorii mele, într-adevăr mai scurtă în timp decât precedentele soldată cu acelesi, deja obişnuite, dezastre din camera lui Felix şi cu o discuţie interesantă despre educaţia performantă a copiilor, susţinută chiar de material scris argumentativ, discuţie iscată de rezultatele şcolare şi extraşcolare deosebit de bune ale fetiţei fratelui nostru (felicitări Theo!). Apoi oaspeţii au plecat la casa lor, copiii au mâncat şi au dat jos tensiuni acumulate de-alungul zilei în câte un duş binefăcător din cap până în picioare, duş care l-a adus fulgerător ca Fulger Mcqueen pe Moş Ene pe la gene şi care, la rândul lui, sper să le aducă vise frumoase concordanţe cu atitudinea pozitivă a sfârşitului de săptămână care tocmai a trecut sau încă mai trece. Pe săptămâna viitoare!