sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Crash in ritm de jive

Fetiţa cea mare îşi ţine surioara mai mică de mâini şi o conduce în ritm alert şi molipsitor de jive. Ambele sunt îmbrăcate în rochite croite din acelaşi material uşor, cu un imprimeu aducând cu pielea de leopard, cu franjuri ce se mişcă dezinhibaţi în ritmul sincopat al suportului muzical. Sunt foarte frumoase amândouă şi dansează la fel. Sunt prietenele copiilor noştri şi noi toţi le admirăm de pe fotolii, de pe masă. Kiti stă lipită de mine, suntem ambele pe masă. O ţin uşor dar ferm de braţ ca să nu stricăm reprezentaţia fetelor. Spre finalul celui de-al doilea dans îi eliberez lui Kiti braţul şi ea începe să-şi mişte capul şi corpul într-un ritm apropiat celui cântat, apoi se ridică şi spontan intră pe 'ringul de dans'. Aici ţopăie în stilu-i obişnuit, dansează. Nu e cazul să mai amânăm introducerea lecţiei de dans în programul ei!

Aplauze, zâmbete, complimente. Apoi joacă, intensiv. Kiti preferă compania adulţilor, cea a copiilor o agită şi o face să se supere puţin. Restul copiilor, băieţii noştri şi fetele prietenilor se joacă de-a spionii, de-ascunselea, sar cu mingea mare, apar în viteză jos cu diverse măşti pe feţe, se caută unii pe alţii în grupuri, mai ţipă, se şi lovesc, sunt bucuroşi. Felix o urmează pe dansatoarea cea mică, o fetiţă cu patru ani mai mare decât el, peste tot, mangaindu-i părul lung şi şoptind timid 'imi place de tine'. E frânt de oboseală deşi nu e foarte târziu, o să adoarmă instantaneu odată ce ajunge în patul lui. Horica râde şmechereşte când observă pasiunea bruscă a frăţiorului său şi îl tachinează. Felix nu pare să se supere dar revine la prima lui mare pasiune, la mami în braţe. Prietenii pleacă, îi conducem cu toţii în holul de la intrare. Închidem uşa în urma lor şi intrăm pe rând la duş. Până să ajung eu aici Felix şi Kiti au aterizat deja în lumea viselor. Horica se linişteşte înainte de nani cu Ipadul în braţe.

4 comentarii:

luminitza spunea...

e ceva ritm alert in viata ta, nu gluma!aici au dat ieri la stiri ca au un program special pt. autisti acre e de succes, dar momentan e costisitor...oricum felicitari kitty ca dansezi!cand ma gandesc ca in curand am as fiu mamica pt. a doua oara...hehe, incerc sa mai profit intre doua contractii de 'libertate' pana la cezariana de luna viitoare:-)

MihaelaMaria spunea...

deja? iti tin pumnii stransi! poate imi dai un link despre ce program e vorba? da, cu dansul chiar vreau sa o facem mai serios, am mai avut tentative insa acum, kiti ne permite mai mult:)

iti doresc putere pt noul ritm in care vei intra de luna viitoare:)!

luminitza spunea...

merci mult, acusi e programat, poate chiar mai repede ca nu s-a intors cum trebuie cu capul in jos si poate fi nevoie de cezariana, dar asta aflu in 2 saptamani.
era vorba de un program pe care il subventiona statul pentru un copil autist-2000 euro pe luna insa nu mai stiu din pacate cum se numeste ca au zis prea repede si n-am apucat sa retin.cert e ca la 6 ani copilul mergea la clasa 1 cu ceilalti copii de varsta lui si ajunsese la fel de receptiv ca si cei din jur in decurs de 2 ani.

MihaelaMaria spunea...

suna foarte bine.

iti tin pumnii stransi, sa treceti cu bine prin asta , va pup!