joi, 23 decembrie 2010

Calendar pentru Craciun*- 23 decembrie

Doar două zile până la marea sărbătoare, doar seara asta până la Moş Crăciun, doar Felix la 4 ani şi zâmbetul lui ghiduş în fotografia din balconul lui Horica.

'Stii ce-am visat azi-noapte, mami? Că măturam un lup!'
'?!?!? Cum măturai un lup???'
'Cu mătura!'

'Am vânat un şorecar şi l-am făcut steagul României. L-am pictat roşu, galben şi albastru.'

Din căpşorul de 4 ani de mai jos.

Abordare: Horica cunoaşte un băiat mai mare dar mai timid cu care trebuie să joace tenis. Strâng mingile împreună iar Horica trebuie să iniţieze o conversaţie, altfel începe să cânte. Băiatul e închis, nu-i oferă nici o margine lui Horica de unde acesta să poată să-l apuce. Îl prinde până la urmă cu întrebarea: 'tu câte dioptrii ai?'.

Acum trei zile Kiti nu reuşea să învârtă mâinile una în jurul celeilalte. Mişcările ei erau prea largi , sacadate şi nesuprapuse. Brusc, ca din senin, de fapt după mai multe încercări, învârte mâinile fără greşeală, cursiv, cu mâinile paralele între ele, de parcă nu s-ar fi chinuit vreodată s-o facă. Merită un cadou de la Moş Crăciun. Sau două.

Îmi place iarna cu zăpadă. Îmi place şi iarna cu 10 grade şi soare dacă n-are zăpadă. Doar două zile, sunteţi pregătiţi?

Felix la 4 ani e gata:








*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia'mica' a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

4 comentarii:

zumzi1 spunea...

Ce scump e Felix!!!!!
Felicitari lui Kiti!!! Merita absolut orice cadou!!!!
Imi place tare calendarul...il urmaresc in fiecare zi!!!

MihaelaMaria spunea...

multumesc, zumzi, ne vedem in curand la brad:)

@ndreea spunea...

N-am ratat nicio fila din calendar! Absolut minunat!

Ai 3 comori ... una mai pretioasa ca alta!

Sarbatori fericite!

MihaelaMaria spunea...

@ndreea, multumesc, iti urez si eu sa ai un Craciun plin de liniste si bucurie!