vineri, 10 decembrie 2010

Calendar pentru Craciun*- 10 decembrie

La radio zice că mâine va ninge în Bucureşti dar aparatul nostru electronic de previziune meteorologică arată că va ploua la noi în curte. Poate şi mai departe puţin. Felix este 'foarte suparat' pe aparat. Dacă va ninge totuşi, familia noastră va creşte. Deocamdată suntem doi părinţi, trei copii, o broască ţestoasă şi nici un monstru. Vom fi tot noi plus un om de zăpadă cam serios dar cu ochi jucausi.

Nu ningea nici atunci când Horica a împlinit şase ani, ba era chiar soare strălucitor pe cerul de vară iar Horica începea uşor să se gândească la şcoală. Pe fila calendarului cu data de 10 decembrie stă Horica, viitor şcolar de (şi cu) nota zece. Aşadar, Horica la 6 ani:



*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia'mica' a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

2 comentarii:

Simona spunea...

Superba ideea, dar mai ales copiii! M-am gandit ca ai putea sa faci un calendar pe bune, pe care sa il faci cadou familiei, cu pozele exact in aceasta ordine... In fiecare zi cand ma trezesc, abia astept sa vad urmatoarea poza!
Pupici!

MihaelaMaria spunea...

multumesc, simo, da, ar fi fain,,mai ales pt bunici care nu ii vad pe copii chiar asa de des.