joi, 2 septembrie 2010

O noua etapa: Felix la gradinita.

Cu pantalonaşii lui scurţi programaţi încă de la 35 de grade afară şi cu cămaşa lui nouă de 4-5 ani, un pic cam lungă şi, nu mai zic, largă, încălţat peste şosete cu pantofiorii lui noi cumpăraţi de bunica oarecum din necesitate , căţeii mâncându-i sandalele accidental cu două-trei seri înainte, apoi cu o haină de toamnă gri-petrol plină de buzunare pentru surprize şi gadgeturi, asta neprogramată, tot de pe la 35 de grade şi, în fine, cu geantă verde-brotăcel purtată ca un postaş încărcată ca pentru prima zi de grădiniţă, Felix a coborât hotărât, cu zâmbetul pe buze şi cu încrederea pe faţă, deci mândru din maşina parcată în faţa grădiniţei. M-a asigurat că va fi bun şi nu va plânge, aşa cum şi eu l-am asigurat că voi reveni foarte curând, după o oră, să îl iau acasă. Întâmpinaţi de mai multe doamne şi domnişoare în holul grădiniţei am căutat dulăpiorul lui Felix, i l-am arătat ca să ştie de el şi i-am căutat în geantă opincutele din piele albastră cu care va sta încălţat toate orele petrecute acolo. Opincutele l-au ajutat conducându-i sigure picioarele, ele, deşi nu au mai trecut vreodată pe acolo, au cunoscut acum şapte ani în amănunţime viaţa de gradinitar petrecută într-o grădiniţă aşa cum se percepe ea de la nivelul picioarelor căci a mai încălţat o dată mai demult un rând de picioruşe de gradinitar, cele ale lui Horica. Opincutele astea sunt pentru gradinitarul Felix ca un something old şi something blue deopotrivă pentru o mireasă americancă.

În continuare am fost conduşi către sala de clasă pentru copiii de 4-5 ani, grupa lui Felix, acolo unde băiatul meu de grădiniţă mi-a îmbrăţişat şoldurile ascunzându-şi nasul în ele şi zâmbind timid tuturor celor care îl strigau pe nume dar refuzând să deschidă gura în vreo vorbă. Totuşi culorile tuturor obiectelor din clasă sau poate însele obiectele, jucării, cărţi, ligheane cu diverse materiale, au atras copilaşul ca un miraj făcându-l să se despartă uşor de trupul mamei sale, ba chiar indepartandu-l de el deîndată. Mama a profitat de atracţia simţită de băiatul ei ca să îi ofere un pupic şi a nu ştiu câtă asigurare că se va întoarce cât de curând după el la grădiniţă. Şi a plecat. Şi am plecat. Nu prea departe însă doar urma să mă întorc într-o oră.

După o oră chiar asta am şi făcut. Ne-am întors după eroul nostru mic. Am urcat la clasa lui şi mi-am aruncat discret privirea şi puţin din nas înăuntru. Vai cât îi iubesc capusorul rotund de băiat cumsecade încadrat uşor exagerat de cele două urechiuşe şi ce dragi îmi sunt toate celelalte capusoare printre care se pierde şi cel pe care-l sorb acum din privire! Toate, unul după altul, încadrând simetric măsuţa la care au stat să îşi servească gustarea. Felix mi-a cerut să-i pun un măr în gentuţă. L-a mâncat aproape pe tot. Apoi o educatoare i-a pus sorţuleţul pe el ca să se joace cu apă, nisip, spume în camera special amenajată într-o terasă. M-am strecurat printre prichindei şi l-am urmărit câteva secunde cum îşi înmuia cu plăcere şi curiozitate mânuţele în apa colorată până când mi-a zărit chipul, senzaţie cel puţin, dacă nu mai mult, la fel de plăcută ca înmuierea mânuţelor în apa colorată. Ne-am îmbrăţişat şi ne-am îndreptat spre maşină fericiţi de regăsire şi de reîntoarcerea fără probleme a doua zi la grădiniţă.

Care chiar aşa a şi decurs. Fără probleme. Dar cu planuri mai măreţe. Astăzi Felix va sta tot programul, scurt de altfel. L-am lăsat de dimineaţă din nou liber să exploreze noul spaţiu al vieţii lui tot la fel de interesant, fascinant şi atrăgător ca ieri. Am plecat de acolo să-mi văd de treburi neindoita dar cu un sentiment straniu de incomplet şi pe fondul ăsta orele au trecut în viteză sau lent în funcţie de percepţia asupra lor, superficială sau intensă. Căci atunci e aşteptarea mai grea, când o trăieşti clipă de clipă şi, din contră, mai uşoară când uiţi de ea. Deci, trecut-au orele şi pe când mă gândeam să pregătesc maşina de plecare, gând la gând cu mine mi-a sunat necunoscut telefonul ca să dau de educatoarea lui Felix în el care mă ruga să vorbesc cu fiul meu pe fondul urletelor şi suspinelor acestuia. Cu greu şi cu calm am reuşit să îi închid guriţa plângăcioasă dar nu şi suspinele ca să îi spun că fug la el şi ajung ca vântul să îl strâng în braţe. M-a crezut pentru că s-a calmat, am aflat ulterior, şi chiar m-am convins că aşa a fost întrucât l-am găsit în braţele educatoarei care îi citea cu voce de zână o poveste dintr-o carte viu colorată, singuri în sala de clasă. Cum m-a văzut a sărit într-o clipită direct de gâtul meu şi a început să scoată nişte sunete neobişnuite într-o strâmbătură plină de emoţie, un fel de prosteală de învingător, cu bucurie, mustrare, scăpare, alintare, iubire şi iar bucurie. Când emoţia a scăzut sub incendiar am coborât legaţi şi am găsit hăinuţa, pantofiorii, gentuţa şi şapca pe ultimul scăunel al holului, cel mai apropiat de uşa de ieşire din grădiniţă şi am aflat că Felix a insistat să le aşeze acolo într-un fel de crez superstiţios că fiind mai aproape de uşă, e mai aproape de mine.

Suntem acasă, Felix doarme şi pare bucuros să meargă mâine din nou la grădiniţă. Sunt sigură că dacă nu mâine, atunci în curând.

7 comentarii:

Mamiţuni spunea...

Felicitari pentru debutul la gradi!

MihaelaMaria spunea...

multumesc:)

myeva spunea...

offf, ce emotii, oi mai fi trecut tu prin ele, dar tot mari sunt. Si parca-l vad cu pantofiorii noi, ca doar sandalele i le-au mancat cateii (eu te-am crezut si mie imi rodeau cateii papucii) si cu camasa mare, infruntand gradinita:)
Bafta multa, sa-i fie usor, cat mai usor:)

MihaelaMaria spunea...

draga eva mea adica a ta, multumesc, asa e, emotiile se repeta de fiecare data, nu conteaza cati copii ai. sper sa fie cat mai repede usor pana dupa ultima ora:)

alina spunea...

of, puiul mic ... vorba Anei, parca-l si vad ... lasa, o sa fie bine, ai sa vezi! il stim noi pe Felix, nu se lasa el coplesit asa cu una cu doua! (ceea ce, in fond, ne cam dorim si noua pentru ce urmeaza sa se intample peste cam cinci luni cu mijlocia noastra ...).
pupacim.

Ceska777 spunea...

Emotionant e orice inceput. Va dorim acomodare usoara si sa va placa la gradi.

MihaelaMaria spunea...

alina, ceska, multumesc pt gandurile bune, sper sa se acomodeze cat mai repede, azi a fost insa si mai rau, a urlat de a dreptul cand am vrut sa plec si se strangea cat putea de piciorul meu. pana la urma am plecat si l am lasat acolo vreo doua ore timp in care ba a plans, ba a ras. oricum, zice el, a fost fain la gradinita !?! mai vedem...