Jurnal de vacanta

Vineri la prânz nu ştiam încă unde să ne petrecem vacanţa dar spre seară a sosit până la urmă şi la noi vacanţa, nu cu trenul din Franţa ci cu unul din Grecia. Şi ne-a luat şi pe noi duminică de dimineaţă, ne-a luat aproape pe sus că abia am reuşit să prind ultima bancă deschisă sâmbătă dimineaţă ca să transform o hârtiuţă în altele mai valoroase, de siguranţă. Şi duminică de dimineaţă am urcat în maşină bucuroşi nevoie mare, mai ales copiii, wow, mergem la mare! Noroc că locuim un picuţ afară din Bucureşti şi a trebuit să intrăm în capitală ca s-o traversăm fiindcă astfel am avut suficient timp să îmi vină inspiraţia supravieţuitoare de a verifica data de expirare a cardului pe care mă bazam şi să constat că acesta tocmai îmi expirase cu o zi înainte, auch! Ei, dar cum nici întâmplarea de sâmbătă, atunci când pe tati l-a oprit poliţia să îl amendeze că a depăşit puţin viteza şi când, cerându-i actele maşinii şi constatând că îi expirase rca-ul, de fapt acesta fusese reînnoit dar uitase să îl ia, a vrut să îi ia plăcuţele de înmatriculare, deci cum nici măcar poliţia nu a reuşit să ne zădărnicească intenţia de la pleca în vacanţă, la fel, nici cardul expirat nu ne-a ţinut pe loc fiindcă în drum spre Giurgiu am reuşit să împrumutăm nişte euro de la un prieten al surorii mele (ce noroc porcesc, nici n-a fost nevoie să deviem de la rută). Aşa că iată-ne pe insula Thassos, cu suficienţi bani în buzunar astfel încât să nu ne facem griji, încântaţi de frumuseţile naturale ale acestor locuri parcă mai puţin sufocate de turiştii nesătui.

Încă mă străduiesc să găsesc o mică şmecherie să îi mai scot pe băieţi din mare din când în când că tare le mai place acolo dar tremură de frig de fiecare dată când ies forţaţi. Horica a strâns nişte pietre foarte frumoase pentru viitorul său acvariu cu broască ţestoasă şi este tare mulţumit după prima zi întrucât în afară de pietre, Kiti i-a găsit în săpăturile ei după crenguţe şi alge prin nisip şi un cleşte destul de mare de crab. Apoi, acum câteva minute, proprietarul casei în care stăm le-a adus copiilor un arici rătăcit prin curte şi acum copiii îi urmăresc din depărtare aşteptarea prin care ariciul se asigură că nu îl urmăreşte nimeni ca să poată fugi înapoi de unde a venit. Avem şi poze dar n-avem cablu să le descărcăm, aşa că pozele vor apărea cu întârziere. Pe curând!