Contraste

Porumbiţa lui Horica zboară numai de sus în jos aşa că nu are cum să se întoarcă înapoi în cuibul cu ouşoarele ei. Copiii însă zboară de jos în sus, deci nu sunt păsări. Aş putea să trag concluzia asta dacă aş aplica (ne)logica neaoşă gen afirmaţia, mai bine zis negaţia vânzătoarei x la vederea bubei de pe faţa a unui copil, să zicem Felix, cum că nu ar fi un copil cuminte. Cuminte/necuminte, Felix are mai multe bube pe corp. Unele sunt bune, altele sunt rele. E ca-n poveşti. Constat însă că până şi personajele rele devin bune în cele din urmă sau chiar mai degrabă. Măcar în poveştile lui Felix. Plictisitor, nu? Bubiţa de pe 'gegetel' e bună, de asta el e sigur. Păi cum să nu fie bună când l-a întrebat îngrijorată pe Felix dacă nu cumva îi creează neplăceri prin purtarea ei cu grijă pe deget. Sau când a hotărât să-l părăsească cât de repede pe Felix la aflarea răspunsului băiatului, 'da, mă doare'. În schimb, buba de pe faţă e rea şi stăruitoare, îl sâcâie de zile bune. Zi bună a avut azi porumbiţa lui Horica. Cea care zboară doar de sus în jos. Până spre seară când ziua bună a devenit o zi rea pentru ea. Când Felix, în euforia maximă de dinainte de somnul nopţii, a zbughit-o în curte, a apucat furtunul conectat la ţeava de apă şi a apăsat maneta dând drumul unui jet de apă direct în capul porumbiţei. I-am spus că mă tentează să mă distrez şi eu pe seama lui, că e mai mic decât mine, îndreptând duşul direct spre capul lui. Mi-a răspuns că nu ar vrea asta şi că îi pare rău. Am recunoscut că nu am vorbit serios şi m-am întrebat oare cum e cu empatia, stă pe-o genă sau tre' s-o-nghiti ca pe vitamine?