marți, 5 ianuarie 2010

Despre cititorii de repartitoare


Târrr, târrr, sună nervos soneria de la uşă. E prânz, nu aşteptăm pe nimeni. Greşit, e 5 ianuarie şi încă de câteva zile, de pe când era decembrie ultima zi, ar fi trebuit să aşteptăm această vizită. Cum n-am fost acasă, am ratat-o la data prestabilită.

E o vecină de bloc, doamna x (e x nu din discreţie, ci pentru că nu ştiu cum se numeşte), responsabila cu citirea repartitoarelor în bloc. E o femeie mică de statură, slab-uscăţivă, de vreo 50 de ani, cu părul lung şi alb, strâns într-o coadă subţirică, îmbrăcată mereu "de serviciu" într-o pereche de pantaloni de bumbac bleumarin strânşi în nişte cizme galbene de cauciuc. Cu o lanternă "profesională" în mână. "Bună ziua, am venit să citesc repartitoarele, când aţi venit din Austria?" De unde oare ştie această femeie, despre care eu nu ştiu altceva decât că stă în acelaşi bloc cu noi, la altă scară şi că citeşte repartitoarele din apartamente, mai mult decât numele nostru de familie şi numărul apartamentului pe care noi îl locuim? Îmi vin repede în minte mici scenarii paranoice în care repartitoarele nu sunt altceva decât nişte mici camere de filmat prin care suntem urmăriţi în permanenţă. Râd în sinea mea de o astfel de posibilitate dar nu o arunc la trashul permanent. Profit de omniprezenţa lui Felix printre picioarele mele şi îl provoc la un salut politicos către oaspetele neaşteptat încercând astfel să evit darea neoportuna de socoteală necunoscutei din faţa mea. "Ce faci, Felix, ai schiat şi tu în Austria?" Măi, dar asta e deja boală curată: curiozitoza hipertrofică idiopatică. Felix răspunde cu un gest al capului, îl întoarce timid. "E timid, nu vorbeşte aşa, din prima clipă". Apoi mă scuz pentru bagajele ce ne stau în drum în hol. "Nu vă faceţi probleme, ce, eu n-am venit aici să mă uit prin bagaje!" Poftim???

Femeia intră în casă, tot mai adânc. La fel de încălţată, oricum nu şi-ar pune problema să se descalţe. Mimează totuşi un mers uşor, mai lateral, evită covorul din living. Din câte calorifere sunt în apartament, trei nu funcţionează şi n-au funcţionat niciodată. Cifrele de pe repartitoarele ataşate lor sunt neschimbate. Lună de lună explic ce e cu ele. Totuşi unul dintre ele arată astăzi eroare. "L-aţi stricat şi pe ăsta! Pe toate le stricaţi!", mă dojeneşte matern femeia. Suntem probabil singura familie din bloc căreia copiii i-au dezlipit mai multe repartitoare de-alungul vremii. "Oricum e inutil" îi spun "caloriferul ştiţi că nu funcţionează, deci n-are ce înregistra!".

Treaba merge în continuare ca unsă. Mă rog, mai puţin în baia mică, nefuncţională, devenită debara, pe nedrept numită nefuncţională, retrag. Aici există calorifer, este unul dintre "acelea" trei. Există ,useless, şi repartitor. Dar mai sunt şi cutii, cutiuţe, plase şi plasute, schiuri, saniute, oliţe şi săndăluţe gata-gata să se prăvale pe noi odată cu deschiderea uşii. Chiar dacă becul aprins de pe perete luminează cât poate el mai bine, nici lanterna din mâna femeii nu o poate ajuta să vadă cifrele încremenite în valoarea iniţială ale repartitorului pentru că ,să le vezi, ai nevoie de mai mult decât un flash luminos proiectat asupra micului instrument de măsură. Ai nevoie de o mişcare suplă şi echilibrată de rotaţie a corpului legat de tocul uşii printr-o strângere încleştată a mâinii, apoi de mişcarea inversă pentru revenirea la poziţia iniţială, din cadrul uşii. O ajut eu, de data asta trebuie să meargă pe încredere, n-are încotro dar mă lasă să înţeleg, nu, de fapt îmi spune verde-n faţă că "v-am mai ajutat şi anul trecut, atunci cu inundaţia". Iar mă mir în sinea mea, what the.... vrea să spună, în definitiv ţevile sparte ale acestui bloc nu sunt responsabilitatea mea. Da, da, mai aveţi camera copiilor şi gata.

O conduc spre ieşire, deschid uşa, iese, dau să închid în urma ei dar văd că nu pleacă. "Se vede că fetiţa face progrese. De ce nu puneţi mâna să strângeţi ban pe ban şi s-o duceţi să-i facă o operaţie cu celule stem?" Sunt surprinsă, să râd, să plâng? Bâigui ceva şi din fericire nu trebuie să răspund, femeia se lansează în povestirea nu ştiu cărui caz...Reuşesc să închid uşa în urma ei şi decid: voi râde. Şi o fac, cu Felix şi Kiti.

12 comentarii:

MariaM spunea...

Aproape ma enervasem citind postarea pentru ca sunt incredibile culmile pe care te poate duce o civilizatie inexistenta si Romania este un bun exemplu insa cand am citit faza cu celulele stem....mi-a trecut instantaneu orice urma de suparare pe faptul ca este posibil ca cineva sa-ti bata la usa pentru o chestie ca asta fara un telefon prealabil, ca trebuie sa accepti un strain in propria ta casa doar pentru ca statul si-a dat avizul pentru instalarea unor repartitoare care nu pot fi citite dintr-un loc public si multe altele.
Pai unde mai gasim noi asa vecini atotstiutori si dezinvolti in ceea ce priveste sfatuirea "in bine " a tuturor celor "din bloc"?
Aveti si bancuta la scara? Dar vita de vie?:) Noi aveam...

alina spunea...

e plina lumea asta de oameni interesanti, ce pot sa mai zic! :))

MihaelaMaria spunea...

nu, bancuta si vita de vie nu exista dar exista, se pare, un soi de familiaritate intre noi, locuitorii aceluiasi bloc, de care eu n am stiut si de care nu am fost intrebata daca ma intereseaza. hi hi hi

MihaelaMaria spunea...

ei nu sunt rai, in prostia lor, dar sunt atat de prost-crescuti...

Marius Filip spunea...

Amărui.

Ceska777 spunea...

Buna decizie: sper ca ati ras din inima si ati ignorat ultima intrebare!
Pe nenea cu repartitoarele de la noi trebuia sa il avem oaspete (neinvitat) chiar de ziua gazei (intre 12-13:30 cand ma stradui sa conving copilul sa doarma) in ajun de Ajun! N-a mai ajuns. Vroia sa vina si el pe 5 dar seara intre 19-20 si nu i-a convenit vecinei cu bb mic de sub noi si am amanat iar. Poate vine abia in 2011???

Lada cu minuni spunea...

Ah, am stiut eu de ce nu vreau repartitoare, cu riscul de a ramane de "rasul lumii/vecinilor" :)
Buna decizia din final!

MihaelaMaria spunea...

pe noi nu ne-a intrebat nimeni daca vrem, suntem in chirie :(

Marius Filip spunea...

" ... suntem in chirie :("

Şi cititoarea de repartitoare ştie?

Probabil că nu, că altfel ţi-ar fi sugerat, pe lângă chestia cu celulele stem, şi un "de ce nu strângeţi ban pe ban să vă luaţi casă?".

Episodul e amuzant cu siguranţă dar, cum am zis, e şi amărui.

MihaelaMaria spunea...

da, marius, de asta nu stiam ce sa fac sa rad, sa plang. dar cert e ca absurdul din situatiile de genul asta este hilar totusi.

diana spunea...

o radeti cu totii, dar s-a documentat :))
http://www.stemcellschina.com/index.php/ro/patient-experiences/autism?gclid=CK303abtpp8CFVCZ2Aodnwqd1g

MihaelaMaria spunea...

da, diana, cred ca era la zi cu ultimul racnet in chirurgia cu celule stem, documentata temeinic la otv...