miercuri, 16 decembrie 2009

Culmi neintrerupte cu parfum continuu

Culmea comodităţii (sau a prostiei) ar putea fi să iei maşina pe o ninsoare abundentă ca cea de ieri ca să traversezi strada să-ţi rezolvi nişte probleme, după care să te întorci acasă (tot peste drum doar că în sens invers) şi să faci o oră şi patruzeci de minute. Din fericire eu nu am atins aceste culmi (încă) deşi am traversat strada cu maşina să-mi rezolv nişte treburi şi m-am întors acasă (înapoi, peste drum) într-o oră şi patruzeci de minute. Aceasta întrucât după ce mi-aş fi îndeplinit îndatorirea respectivă de peste drum ar fi trebuit să plec mai departe cu maşina într-un capăt al oraşului. Ceea ce nu s-a mai întâmplat din cauza traficului infernal şi a ninsorii de poveste.

M-am gândit astăzi că Felix vorbeşte de la şase dimineaţa şi până la opt seara aproape neîntrerupt (uneori mai aţipeşte la prânz şi de cele mai multe ori în aceste momente tace). Nu e deloc monoton aşa cum ar putea părea pentru că îşi modifică intonaţia şi vocea în funcţie de ideile care îi vin, deasemenea este interactiv găsindu-şi parteneri de dialog în oricine şi orice, chiar şi în fiinţe sau obiecte imaginare. Printre altele mi-a spus ca din senin: "mama lui Spot este la un concert de T-rexi unde nu cântă nimeni".

Am ieşit la cumpărături de cadouri pentru Crăciun. Horica, cât timp am căscat gura şi nasul şi ochii la cosmetice, s-a şi a parfumat cu mai multe parfumuri-testere până l-a oprit din entuziasmul cu care îşi bombarda simţurile un body-guard care i-a spus nervos:"ce faci, bă, vrei să-ţi cumperi un parfum? Ham-ham!"

Kiti a învăţat astăzi să continue un pattern. Nu cred că n-a ştiut până acum dar refuza să ne arate că vede continuarea. De trei ori la rând, fără greşeală, nu mai e coincidenţă, nu?

2 comentarii:

luma spunea...

nu e coincidenta,stii dictonul "repetitia est mater studiorum", nu!?felicitari, kitty!
am auzit ca la varsta lui felix copii vorbesc neintrerupt si luca nu e departe, abia astept sa-l aud turuind si povestin cu personaje imaginare!

MihaelaMaria spunea...

multumesc pt kiti!

da, asa e, o sa te bucuri si de faza asta... dupa ce iti astupi urechile. glumesc, desigur:)