luni, 21 septembrie 2009

Zi cu soare

Am intrat într-un magazin pentru tot ceea ce are legătură cu instalaţiile unei case. Un fel de "women's secret" bărbătesc. Deaceea când am deschis uşa grea de la intrare şi am păşit în sala-hala rece şi întunecată am fost izbită de mai multe priviri iscoditoare şi interesate. În plus am avut şi o parte dintre copii cu mine. Altă specie ciudată pentru aşa un loc, noroc că, deşi copii, reprezentau totuşi partea masculină, mulţumesc dragilor că mi-aţi fost amortizoare! Am reuşit cu relativă uşurinţă să achiziţionez o listă de produse, e uimitor cum poţi să înveţi anumite lucruri complet necunoscute şi pe care nu ţi-ai imaginat vreodată că ai putea măcar să le auzi. Băieţii nu s-au plictisit, o dată pentru că ei nu se pot (încă) plictisi iar apoi pentru că, băieţi fiind, au o atracţie şi un interes naturale pentru şuruburi, coturi şi robineţi. Horica a urcat şi a coborât treptele ce duceau la un etaj neexplorat de niciunul dintre noi de câteva ori bune iar Felix l-a urmat îndeaproape. Au lansat avioane din hârtiile colorate ce făceau în zadar reclamă magazinului de la etaj şi până jos, s-au urmărit printre centrale şi radiatoare cu un pistol de apă. Eu am ridicat o dată- de două, maxim de trei ori vocea la Felix ca să-i întrerup bălăceala degetelor în apa potabilă de la dozator. La casierie am aşteptat să achit şi să primesc factura pentru ceea ce am cumpărat compătimind-o în sinea mea pe fata pierdută într-o lume de şuruburi şi am ascultat povestea lui Felix care zicea vitejeşte cum s-a întâlnit el deunăzi cu doi T. rex-i pentru a căror captură s-a înarmat de fapt cu pistolul verde de apă şi cum s-au împrietenit ei în cele din urmă şi au dansat Moonwalker pe muzica lui Michael "Jasken". Legătură dintre Felix şi cei doi T. recsi s-a dovedit a fi una de genul love-hate întrucât, deşi bucuroşi să danseze împreună, la întrebarea mea ce vrea să-i fac de mâncare pentru mâine Felix a spus mazăre cu piept de T rex. Aşa am să fac dar în cazul în care nu găsesc piept de T. rex voi cumpăra piept de pui.

Kiti a mers pentru prima dată la şcoală. Se pare că şcoala nu este destul de "specială" pentru Kiti. În sensul că nefiind sedată, ca alţi copii de pe-acolo, Kiti nu stă o oră întreagă în băncuţă ei. Ea are nevoie de mişcare motiv pentru care de mâine va sta doar două ore. Măcar la început. Apoi mai vedem. Ştiam dar acum m-am convins: nu poţi să pui toţi copiii cu probleme la un loc. Şi ei sunt diferiţi iar problemele pe care le au îi diferenţiază şi mai tare. Măcar sunt doar 5 copii în clasa lui Kiti. Şi este însoţită.

Horica a venit de la şcoală şi îşi face temele conştiincios. Kiti e obosită, ar vrea să adoarmă dar nu o las şi Felix stă "liniştit în coteţul său" sau "în locul ăsta frumos pe care l-am găsit io", adică sub masă. Eu scriu cu senzaţia că am un balon umflat în stomac şi cu gândul la un ceai călduţ pe care o să mi-l fac imediat ce spăl şi culc copiii. Adică în 3 minute!

6 comentarii:

Ioana spunea...

haha, ziua ca ziua dar... speli si culci copiii in 3 minute?! eu ultima oara cand am facut pe matusa-dadaca am reusit sa culc copil de 6 luni in 2 ore, dupa care am culcat si bucata de copil de 3 ani mai usor...
sper ca pana va trebui sa o fac cu ai mei (Doamne ajuta:),mai capat ceva dexteritate!!!

luminitza spunea...

of!of!cred ca esti franta de oboseala!insa toate felicitarile pentru cum surubaresti, tii baietii-n frau prin magazine si mai ales pentru kitty-prima zi de scoala!da multe felicitari pentru ambitie si succes pe mai departe!
si eu sunt inainte de ceai, obosita ca pe langa toate cele de azi am pussi cireasa de pe tort cu un jogging rupator de shale si muchi gemeni:-)
hai sa ai o seara frumoasa-n continuare!

MihaelaMaria spunea...

ioana, am recitit si da, am gresit, vroiam sa spun ca in 3 minute inchid si ma duc la baie cu copiii. nu mi ia doar 3 minute dar imi ia cam15 minute cand ma ambalez:) dexteritatea co capeti, cred eu, sau nu (ca sa fie si un pic de suspans) :)


luminita, excelent ca alergi, sotul meu o face regulat si ma tot imbie cu alergatul insa pe mine nu ma prea atrage. si oricum n am putea sa alergam impreuna astfel ca am un interes ce tinde spre zero pt jogging. insa te admir ca faci jogging, este un sport excelent pt trup si minte!

Ioana spunea...

eeeei, m-am mai linistit:)) si eu vreau sa cred ca dexteritatea o capeti, ca daca o am de adormit doar pe cea mare imi ia doar juma' de ceas, deci am progresat ceva;))

cat despre jogging, tre sa spun ca o admir si eu pe luminita:) deloc nu ma atrage sportul asta. eu insa inot cu drag. tot e ceva!

luminitza spunea...

@mihaela&ioana:va multumesc ca ma admirati/incurajati dar sa nu credeti ca imi place la nebunie sa fac jogging!e un calvar!tot inot fac cu mult mai multa placere!si da mi-ar placea sa fac si tennis, daca nu m-ar durea ligamentele de la maini, parca vad ca iar ajung la ultrasunete la kinezoterapeut!

MihaelaMaria spunea...

ei, atunci esti cu atat mai de admirat!