marți, 22 septembrie 2009

De bunavoie

O ştiţi pe pisicuţa Kiti? Miau-miau, se gudură printre picioarele şi mâinile mele. Îşi lasă capul moale între umeri şi se apleacă din trunchi ca să intre sub braţul meu drept. Miaaaaau, îmi zâmbeşte discret dar plin, aţi mai văzut vreodată un zâmbet discret dar totodată imens? Vino pis pis pis, ridic braţul şi în acelaşi timp îi răsare şi caputul dintre umeri şi de sub braţul meu. A reuşit să-mi intre pe sub piele. În mijlocul culoarului dinafara supermarketului mă opresc să-i împărtăşesc îmbrăţişarea, cine are o pisicuţă, ştie de ce!

E tot mai înţelegătoare şi sunt tot mai înţelegătoare. Încetişor îi descoperim şi crâmpeie de spontaneitate. La casa de plată pun cele cumpărate deoparte şi potrivesc o sacoşă larg deschisă în dreptul lor. Nu apuc să transfer produsele în plasă pentru că cineva o face mai repede în locul meu. E Kiti care mă lasă o fracţiune de secundă mută de uimire. Îi zâmbesc aprobator şi încurajator şi o ajut şi eu. Umplem sacoşa repejor şi o deschid şi pe a doua. Kiti îşi face treaba cu devotament şi implicare, atât de multă încât aruncă sticluţa de apă pe jos. Se apleacă cu mimică îngrijorată şi ridică apa de pe jos. Văd că se descurcă bine şi o las ca să plătesc. Între timp Kiti termină ceea ce ce singură a început, în realitate insa doar cred eu că termină întrucât ceea ce am cumpărat este deja în sacoşe. Achit şi îmi pun portmoneul în geantă. Kiti între timp ia punga de pâine feliată a clientei de după mine şi o pune în geanta noastră. O iau şi o repun pe bandă. Kiti insistă, reia acţiunea. La fel fac şi eu, în plus îi explic că pâinea nu ne aparţine. Kiti pare că înţelege, de fapt ştiu că înţelege însă nu îşi poate înfrânge impulsul de a lua pâinea şi a o pune la noi în sacoşă. O mai repun o dată printre lucrurile femeii din spate şi îi arunc o privire mustrătoare lui Kiti. Kiti izbucneşte într-un hohot scurt de râs, e clar, acum totul devine o joacă. Mai am nevoie de câteva secunde ca să îmi organizez plasele, geanta şi copilul mic timp suficient pentru mâna îndemânatică a lui Kiti să ia pentru a patra oară pâinea de la locul ei. Casieriţa care a asistat la fază, apucă rapid şi uşor isterizată punga cu pâine şi o trage spre ea cu un "nu, nu e a ta!" şi o mimică de copil care-şi apără cu patos jucăria. Îi spun "scuzaţi-o, va rog, are autism" şi văd că vorbele mele o împietresc. "Staţi liniştită, nu e nici o problemă" încerc să îi readuc viaţa în muşchii feţei, e drăguţă, îi pare rău deşi nu are de ce, cred eu. În definitiv nici nu ştie că i-a făcut un compliment pisicuţei noastre care s-a comportat exemplar până la pâinea femeii din urma noastră. Plecăm zâmbind din magazin. Eu, pentru descoperirea unui nou semn de spontaneitate din partea lui Kiti; Kiti, pentru bucuria de a fi fost apreciată; iar Felix, pentru că aşa "e faţa mea", zâmbitoare, nu ştiaţi?

Later edit: pe canapeaua din spatele meu stau dragii mei toţi trei înghesuiţi unul într-altul. Horica îi explică lui Kiti că se va juca cu ea după ce termină de citit câteva pagini din cartea lui. Felix ca un cameleon ia aspect de cititor cu o cărticică în mână precum Horica. Iar Kiti, Kiti îl ascultă pe Horica şi îi răspunde înţelegătoare cu cel mai gingaş, clar şi mai frumos "DA" pe care a fost vreodată în stare să-l spună. Să nu credeţi că exagerez, copiii se mai miră încă de ce a ieşit din guriţa ei zgârcită cu vorbele!

11 comentarii:

luma spunea...

ce misto faza(banuiesc ca ai vazut rainman cu dustin hofmann)!incerc sa va imaginez si aproape ca reusesc!a happy family!

MihaelaMaria spunea...

da, uneori semanam cu cei din rainman, nu m am gandit la asta! multumesc!

Mamiţuni spunea...

Uau. La cat mai multe momente de spontaneitate si comunicare!

Cat despre postarea anterioara, privind zbantuielile lui Kiti: orice invatatoare cu bun simt, de la orice scoala, stie bine ca, macar in primele 2-3 saptamani de la debutul anului scolar, copiii de clase mici au tendinta sa se agite, ca simt nevoia de miscare! (si inca nu le-a "trecut" vacanta)

alina spunea...

Cred ca pt Kitty cea mai buna terapie sunt fratii ei, sincer! Si mai cred ca a inceput sa aiba incredere. In ea, in voi. Extraordinar, ce ma bucur, bravo Kitty, e un bravoooooooooooooo luuung luuuuuuuuung, sa ajunga pana la voi acolo! :)

MihaelaMaria spunea...

mamituni, multumesc, iar in ce priveste scoala, inca din a doua zi Kiti a stat foarte cuminte la ore (primele doua) asa ca nu cred sa fie greu in cele din urma sa mearga la scoala in conditii acceptabile pt toata lumea.


alina, multumesc in numele lui Kiti, sa stii ca, fara sa imi fac sperante inutile in legatura cu evolutia lui Kiti, cand ii vad ochii bucurosi atintiti asupra fratilor ei parca ii aud gurita deschizandu-se si vorbind asa ca ei. este clar ca exista in relatia ei cu fratii ceva special!

Sabina Ulubeanu spunea...

e minunat ce povestesti!
am fugit sa duc scolarita la scoala, te pup :)

MihaelaMaria spunea...

multumesc, degetica, pup si eu o scolarita cuminte!

Marius Filip spunea...

Şi Eusebiu mai are tendinţe uneori de a "încălca" indicaţiile în mod repetat, deşi e clar că a înţeles interdicţia.

Posibil să fie o formă de manifestare a propriei individualităţi.

MihaelaMaria spunea...

marius, da, posibil. deasemenea seamana cu etapa de dezvoltare normala a copilului cand acesta testeaza limitele.

Altheate spunea...

Bravo Kiti. Cred ca ar trebui sa o ajuti mai mult pe mama, are nevoie.Treburi mici, strans jucarii, asezat cumparaturi, atarnat rufe etc sunt distractive si presupun coordonare si munca in echipa.

Distractie placuta in continuare, iar cuvintele vor aparea treptat.

Si mi e mi s epare ca influenta fratilor este foarte importanta in recuperarea copiilor cu autism. Mircea este ancora lui Dani in realitate si joaca.

MihaelaMaria spunea...

multumesc Altheate, Kiti face daca ii ceri, acum incepem sa speram la mai mult, nu?