Biscuitele refuzat

Biscuiţii au fost întotdeauna motivatorii principali şi cei mai puternici pentru Kiti. Dacă este vreun program mai dificil de asimilat pentru ea atunci ne gândim să o recompensăm cu biscuiţi. Nu mai folosim recompensele acestea primare cu o frecvenţă atât de mare ca la începutul terapiei însă există programe expresive destul de multe în orarul zilnic al lui Kiti iar aceste lecţii sunt extrem de dificile şi neplăcute astfel încât avem nevoie de motivatori puternici câteodată. Iar aceştia sunt deseori reprezentaţi de biscuiţi. Şi fiind atât de apetisanţi în ochii lui Kiti, biscuiţii au încă mai demult şi etichetă în guriţa fetiţei silitoare. Ei sunt "bite". Bite este asul din mânecă, este bagheta magică şi este deliciul absolut. Având aşa o putere curioasă şi dominantă, biscuite este printre cel mai frecvent cuvânt rostit de Kiti până acum. Vrea biscuite, spune "bite". Vrea des biscuite, spune des "bite". Atât de des încât atunci când se întâmplă să vrea şi altceva Kiti spune spontan tot "bite". Doar la prima sau a doua încercare, apoi se autocorecteaza.

Încă o menţiune: orice şi-ar dori Kiti în orice moment al zilei, dacă îi oferi un biscuite probabil că nu te va refuza.

Totuşi...

Ieri dimineaţă tati îşi pregătea o cafea la bucătărie. Cum Kiti este foarte atrasă de bucătărie cu misterioasele sale cutii şi sertare pline de surprize, a observat imediat că există un potenţial de ceva dezmăţ culinar acolo şi binenteles că s-a înfiinţat la uşa bucătăriei îngăimând ceva spre tatăl ei. Ce doreşti, o întreabă tati iar Kiti nu catadicseşte să se concentreze suficient ca să rostească clar aşa că repetă aşa-zisul cuvânt de dinainte. Tati insistă, nu înţeleg, poţi să repeţi şi Kiti scoate din mânecă asul ei:"bite". Tati, doar e duminică şi toţi merităm din când în când câte o bucurie mică pentru care nu muncim propriu-zis pe moment, scoate din cutia roşie de tablă un biscuite şi i-l dă lui Kiti. Ei, dar se întâmplă surpriza: Kiti ia biscuitele în mână, se uită la el, îl priveşte şi se gândeşte câteva secunde după care, contrar întregii istorii trecute a lui Kiti cu biscuiţii din viaţa ei, se îndreaptă spre cutia roşie cu biscuiţi, îi deschide acesteia capacul, repune biscuitele cruţat lângă confraţii săi, potriveşte capacul peste cutia de tablă şi, uitându-se la tati, spune: "apă".

Nu mai spun că a primit apa binemeritată de la tati însă spun că Kiti, pisicuţa, ne-a mai uimit o dată. Şi sunt sigură că o va mai face. Gestul ei este foarte complex. Privind la biscuitele din mâna ei, de nerefuzat altădată, ea se gândeşte şi hotărăşte singură să îl pună la locul lui. Acest fapt, atât de neînsemnat poate pentru unii, este plin de semnificaţie pentru noi. Iar înlănţuirea acţiunilor ce au urmat, cu atât mai mult. Din nou, bravo Kiti!