marți, 11 august 2009

Intens

Cu greutatea corpului susţinută de colacul galben, special conceput pentru primele lecţii de înot ale copilului mai mare, şi cu picioarele împingând forţa apei dezordonat şi neîndemânatic, Kiti pluteşte în apa agitată a mării agăţată cu mâinile de mâinile tatălui ei. E atât de impresionată de imensitatea mării încât se manifestă zgomotos şi exuberant. Vocea ei concurează cu melodia mării şi deşi e pe alt ton se acordează destul de bine împreună. Fondul muzical permanent al mării acceptă solourile lui Kiti. Poate nu se întâmplă la fel şi cu unii oameni din jur. Dar asta nu mă interesează acum. Pentru că mă bucur pentru bucuria ei pe care o înţeleg destul de bine.

Lasă-ţi privirea să plutească odată cu apa mişcătoare. Urmăreşte valul ajuns la ţărm şi reîntoarcerea la mama lui. Du-ţi privirea paralel cu vârful valului şi observă cum malul începe să-ţi fugă cu frică parcă de sub picioare. Eliberează-te de celelalte senzaţii şi pregăteşte-te să cazi în braţele mării.

În mâinile lui tati, Kiti, lebăda galbenă, dansează un vals în doi paşi: unul înainte spre braţele lui tati, altul înapoi până la extensia completă a braţelor unite. Şi iar, şi iar. Apa unduitoare îi loveşte ritmic feţişoara zâmbitoare. Tati chiar se miră, uite că nu înghite apă, ştie să-şi limiteze unele porniri. Totuşi bucuria îmbătătoare a contactului cu apa mării începe să arate straniu. Ochii îşi pierd privirea, trupul îşi anulează vigoarea. Lui tati îi îngheaţă la 24 de grade picioarele pentru un moment dar profită supravieţuitor de palma rece a gheţii şi o apucă pe Kiti hotărât de fustiţa galbenă şi o trage la mal. Aici încearcă să o trezească la realitate aducând-o la propriu cu picioarele pe pământ. Dar aşa cum nu poţi cere unui fir de ată să stea singur în picioare pe masă, la fel de improbabil este şi ca Kiti să o poată face. Kiti îi alunecă din braţe, atât de moale e. Tati o ia pe sus şi o aduce la "bază" urlând disperat numele meu.

Pe şezlong îi măsor pulsul, îi pun repede nişte întrebări şi o mângâi. Kiti e speriată. Pare că s-a trezit din beţie şi a uitat unde este şi ce s-a întâmplat cu ea. Văd că e acolo, cu noi şi văd că e nemulţumită şi nedumerită pentru tratamentul primit. Ei, ce-i? Eu nu am dreptul să mă îmbăt de fericire? Aşa tace ea şi îmi pare rău că am supărat-o. Mă gândesc imediat că pot să obţin trei efecte pozitive cu o bucăţică de biscuite şi anume, să îi dau trezirea, să îi dau plăcerea gustului preferat şi să îi aud vocea. Astfel că rostesc hocus pocusul nostru magic "BITE", care o ridică instantaneu în picioare, îi redă un zâmbet firav pe faţă şi îi deznoadă limbuţa. Gata, am reanimat-o!!!


Vuuuuu, în expir, pauză, în inspir,
vuuuuu, ,pauză, , se aude marea.


La, la, la, la, la la la lalalalalalalala............., se aude Kiti cântând cu pasiunea unui artist adevărat.

6 comentarii:

alina spunea...

Stii ce ma impresioneaza de fiecare data? Felul in care reusesti sa patrunzi si sa pricepi, cu atata acuitate, lumea ei, apoi s-o reproduci pt ochii nostri dinafara intr-un mod atat de incarcat de sensibilitate, incat orice bariera de comunicare ori de distanta este daramata. Iti multumesc ca ne oferi acest dar, eu una te admir din toata inima!

MihaelaMaria spunea...

incerc, alina, asta facem noi, ca parinti, incercam sa comunicam pe multe cai cu copiii nostri si sa ii intelegem ca sa le oferim suport daca ei asta vor. multumesc si tie pt cuvintele tale frumoase!

Anonim spunea...

inca nu ti-ai luat premiul-leapsha,probabil ca nu-ti vezi capul de treaba, dar raman la ce am spus acolo:doamne, cu cata sensibilitate descrii lumea lui kitti!

MihaelaMaria spunea...

luminitza, dar mi am luat premiul, e un pic mai jos, multumesc inca o data pt el si pt comentariul tau!

Anonim spunea...

la multi ani, de sfanta Maria!cu mult drag!

MihaelaMaria spunea...

multumesc, Luminitza, pt urare!